C reditorii Complexului Energetic Hunedoara au fost convocați la ședința comitetului creditorilor având pe ordinea de zi prezentarea și aprobarea încheierii unei tranzacții între CeH și CNIM GROUPE (denumirea anterioară Constructions Industrielles de la Mediterranée) având ca obiect eliberarea de garanții a activelor aflate în garanția CNIM, cu acordarea în favoarea acestui creditor a unei protecții corespunzătoare.
Astfel, în urma ședinței s-a decis ridicarea ipotecii de pe termocentrala Paroșeni. Mai exact, este vorba de un transfer de ipotecă.
”Cu votul a 3 dintre cei 5 membri, comitetul creditorilor adoptă următoarea decizie: aprobă încheierea unei tranzacții între SCEH SA și CNIM GROUPE (denumirea anterioară Constructions Industrielles de la Mediterranée) având ca obiect eliberarea de garanții a activelor aflate în garanția CNIM, cu acordarea în favoarea acestui creditor a unei protecții corespunzătoare”, arată procesul verbal al ședinței care a avut loc în data de 2 iunie.
CEH a scos la licitație mai multe active, tocmai pentru a putea plăti ipoteca de pe termocentrala Paroșeni. 1,4 milioane de euro a fost suma pe care CEH a reușit să o obțină după vânzarea unor active. Abia după ce ipoteca de pe termocentrala Paroșeni va fi ridicată se va putea trece la planul de reorganizare a societății energetice.
Monika BACIU