Au luat muntele în piept, asa cum se întâmplã de patru ani încoace, pe drumuri pe unde doar TAF-urile cu lemne au mai coborât, pentru a testa limitele lor si ale masinilor pe care le conduc. Membrii Clubului Aro-mania si-au dat din nou întâlnire pentru a parcurge un spectaculos traseu montan, acolo unde doar uliul întoarce.
Sapte echipaje din tarã au luat parte anul acesta la întâlnirea anualã a iubitorilor de masini românesti de teren, reuniti de data aceasta sub sigla „Aro-mania”.
Douã echipaje au fost din Petrosani, iar restul din Bucuresti, Constanta si Cãlugãreni. Acum e drept cã unii dintre membrii clubului au optat, între timp, pentru alte masini de teren, dar gândul lor a rãmas tot la primul ARO, cu care au luat muntele în piept sau au „sãrit” în noroaie. Întâlnirea se dã dis-de-dimineatã, aproape cu noaptea în cap, dacã tinem cont de faptul cã vorbim despre o zi de sâmbãtã, însã participantii la aceste întâlniri stiu cã niciodatã nu poti anticipa ce te asteaptã pe traseu, asa cã e bine sã fii pregãtit cu de toate, inclusiv cu timp, pentru a nu te prinde noaptea pe drum, pe cât posibil.
Oricum, pentru ei, limitele s-au inventat doar ca sã fie depãsite, iar traseele montane dificile au fost create pentru a fi parcurse. Ca si în anii precedenti, a fost ales un traseu dificil, într-un peisaj sãlbatic si, deopotrivã, spectaculos, unde calitãtile masinilor si mãiestria conducãtorilor auto pot fi puse în evidentã. Ca si în 2011, si în acest an, întâlnirea s-a dat la Baia de Fier, în judetul Gorj, localitate care a constituit punctul de plecare în aventura montanã pentru caravana celor 7masini de teren. Traseul a mers spre Polovragi – Curmãtura Oltetului, unde muntele este brãzdat parcã de sute de drumuri forestiere si unde ne întâlnim doar cu multitudinea de culegãtori de afine. Si-au lãsat masinile în care încarcã afinele la poalele muntelui si se uitã la noi pe de o parte cu admiratie, pe de alta cu oaresce invidie, pentru cã ei carã sacii cu afine în spate, în timp ce nou tãiem culmea muntelui, asistati din vãzduh doar de câte un uliu.
Aventura montanã
În vârf de munte, o ploaie mocãneascã si rece ca de toamnã se porneste parcã din senin, dar „ARO-maniacii” nu se lasã descurajati de „câteva picãturi”. Noroiul si bolovanii dau, însã, de furcã unui participant la aventura montanã pe patru roti, care îsi „pierde” un satelit de pe spate. Continuã însã cursa si, ajutat de ceilalti colegi reuseste sã depãseascã momentul.
A fost, însã, doar una dintre pietrele de încercare. Lãsãm în urmã drumul forestier si pornim pe un alt drumeag, pe care abia încape o masinã de teren, spre necunoscut. Un indicator rugini de timp ne aratã, însã, destinatia: „Spre Ciunget, prin Piatra Tîrnovului. 4 ore”. Cele patru ore s-au transformat, însã, în mult mai multe. Pantele extrem de abrupte tureazã la maximum motoarele, iar ARO-ul care ceva mai devreme a avut probleme, cedeazã aproape de tot, dupã ce si o planetarã de pe fatã îsi dã obsescul sfârsit. Momentul este extrem de dificil, masina rãmâne paralizatã în mijlocul pantei, însã „ARO-maniacii” nu disperã. Au avut ei momente si mai grele de atât. Remorcheazã masina cu probleme si, ajutati si de un „tanc” pe roti al unui cioban apãrut ca de nicãieri, de la una dintre multele stâne din munte. În munte oamenii se ajutã fãrã probleme si oricum pe lângã convoiul de masini de teren nu ar fi avut cum sã treacã. Un versant abrupt în stânga si un hãu adânc de îti taie rãsuflarea, în dreapta, este peisajul care se devoaleazã doar celor curajosi, pentru care muntele nu are limite.
Cu chiu, cu vai, masina este adusã pe teren drept, dar traseul este departe de a se fi încheiat. Ploaia a încetat, norii s-au risipit de mult, iar peisajul este incredibil. Asa cã nimeni nu se gândeste nici un moment cã ar putea abandona. Si o luãm la vale pe un alt drum de TAF, un traseu dificil în care ai impresia de multe ori cã masina se va rostogoli direct în bot din cauza unghiului mare de înclinatie al pantei, iar bucuria este imensã când ajungem pe largul drum forestier de la baza muntelui. Nici dacã ne întâmpina o autostradã asfaltatã ca în palmã fericirea cã totul este OK nu ar fi fost mai mare. Oricum, trebuie mentionat cã nimeni nu riscã degeaba, iar soferii masinilor de teren au de regulã multã experientã. E seara târziu deja când ajungem în Ciunget – judetul Vâlcea.
Cele 4 ore estimate pe indicator le-am depãsit de mult, iar drumul asfaltat de sub roti de îndeamnã parcã la drum întins. Slãninuta afumatã si fiartã un pic cu usturoi si brânza afumatã atât cât trebuie, mâncatã cu o ceapã rosie în vârf de munte a trecut de mult, iar foamea îsi face simtitã prezenta din plin în stomacurile „aro-maniacilor”. Dar trebuie sã ajungem din nou la „baza” din Baia de Fier. Doi soferi, din coada convoiului, cedeazã, însã, si aleg calea cea mai usoarã, pe drumul asfaltat, chiar dacã este mult mai lung, dar care trece mãcar pe lângã un restaurant unde pot sã-si astâmpere foamea. Se rup de coloanã si dusi au fost.
Celelalte cinci echipaje, însã, parcurg în premierea un traseu off-road pe timp de noapte, dar numai dupã ce leagã, cu rândul, ARO-ul cu probleme, care deja a cedat aproape de tot, dar pe care e musai sã nu-l lasi la greu. Au ei o vorbã: împreunã am plecat, împreunã ne întoarcem. Motoarele fierb pe drumul de munte, rotile scrâsnesc pe pietrele de pe drum, dar mergem mai departe. Iar satisfactie mai mare parcã nu existã când alti soferi te întâmpinã cu claxoane, iar de pe margine lumea te salutã cu zâmbete largi.
Aventurã terminatã în miez de noapte
Si în miez de noapte ajungem, din nou la bazã. Nu mai conteazã cã, între timp, încã o masinã a avut probleme si a trebuit remorcatã. Adrenalinã la maximum si un traseu pe care nu ai cum sã-l uiti prea curând. Un traseu care a însumat 130 de kilometri, parcursi însã în ore bune, din cauza terenului accidentat. Un drum pe care este necesar sã îl parcuri doar în echipã, pentru cã, asa cum s-a vãzut, niciodatã nu stii când ai nevoie de o mânã de ajutor. Aventura, însã, a fost cu atât mai spectaculoasã, pentru cã pentru iubitorii de adrenalinã în formã purã nu existã limite si nici obstacole de neînlãturat. Pentru iubitorii de ARO, sã iei muntele, la propriu, în piept nu este un moft, ci un stil de viatã, asa cã, mãcar pentru o zi, fiecare lasã în urmã preocupãrile cotidiene pentru a pleca în caravana montanã, cum se întâmplã deja de 4 ani.
Iar seara s-a încheiat, cum altfel, decât în fata unui foc de tabãrã, unde s-au depãnat impresii, amintiri si s-au pus bazele întâlnirii de anul viitor.
Carmen Cosman
