P atronii firmei au luat banii pentru piesele și reparația unei mașini și apoi au uitat să facă lucrarea. Clientul, un șofer din Uricani, a tot încercat să-i convingă cu vorba bună să-i înapoieze banii însă n-a reușit, așa că omul le-a făcut plângere pentru înșelăciune.
Deși s-au făcut cercetări dosarul a fost închis, dar păgubitul a solicitat infirmarea soluției de clasare.
”În cursul anului 2019 acesta a achiziționat de la societatea în cauză doi tamburi pentru un autoturism Volvo în
valoare de 550 lei. Întrucât aceștia nu s-au potrivit, a înapoiat tamburii. În noiembrie 2019, (n.r. administratorii firmei) au venit în orașul Uricani, ocazie cu care
l-au convins pe petent să le dea suma de 1500 lei sub formă de împrumut și care în fapt reprezintă piesele (tamburi) și
manopera, luându-și angajamentul că își vor onora această obligație. De atunci, în mod repetat, deși petentul, le-a cerut să execute lucrarea sau să îi returneze banii, a fost refuzat din diferite motive”, se arată în dosar. Procurorul a
apreciat că plângerea este întemeiată și a cerut identificarea și audierea suspecților dar și să se stabiliească dacă în
realitate administratorii desfășoară acte de comerț sau sub acest paravan obișnuiesc să inducă în eroare persoane cu scopul obținerii unor foloase materiale. Cererea de redeschidere a urmăririi penale a fost analizată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Petroșani și admisă. Instanța a decis că impune desfiinţarea soluţiei de clasare, redeschiderea urmăririi penale şi completarea cercetărilor în legătură cu infracţiunea de înşelăciune.