P este 1.300 de elevi de la unitățile școlare de pe raza municipiului Petroșani vor beneficia de burse școlare de până la 500 de lei, în funcție de
rezultatele la învățătură.
Potrivit primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, numărul total al burselor a fost stabilit în conformitate cu propunerile venite din partea unităților de învățământ din Petroșani, aprobate de către Consiliile de administrație și Inspectoratul Școlar al Județului Hunedoara. “Sunt 1.311 burse pe care le vom acorda în anul școlar 2022 – 2023, atât pentru învățământul gimnazial, cât și pentru cel liceal, în valoare totală de 258.100 de lei/lună. Sunt 17 burse de performanță în valoare de 500 de lei, 538 de burse de merit cu o valoare lunară de 200 de lei, 184 de burse de studiu – de 150 de lei fiecare, precum și 572 de burse de ajutor social cu o valoare unitară de 200 de lei/lună”, declară primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi.
Cuantumul burselor a fost aprobat de Consiliul Local Petroșani în conformitate cu prevederile legale.