Ultima zi de varã le-a adus detinutilor vestea cã nu mai pot sã scrie ca sã scape de pedeapsã. Miercuri, 31 august 2016, a intrat în vigoare Ordonanta de Urgentã privind detinutii-scriitori. Practic, ei pot sã scrie, dar, indiferent câte volume reusesc sã scoatã, nu li se mai scad zile din pedeapsã.
Actul normativ prevede cã persoanele aflate dupã gratii vor beneficia de reducerea a 20 de zile din pedeapsã indiferent de numãrul lucrãrilor stiintifice scrise în detentie. Pânã acum, pentru fiecare volum scris, pedeapsa era redusã cu 30 de zile.
Mãsura a fost decisã încã din sedinta de Guvern din 3 februarie, când Guvernul a decis suspendarea, pânã la 1 septembrie 2016, a aplicãrii prevederii din art. 96 alin.(1) lit. f) potrivit cãreia „în cazul elaborãrii de lucrãri stiintifice publicate sau inventii si inovatii brevetate, se considerã 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare stiintificã sau inventie si inovatie brevetate”.
Guvernul a adoptat noua formã legislativã în contextul în care, în practica ultimilor ani, s-a constatat un abuz, dupã ce mai multe persoane condamnate au obtinut reduceri substantiale ale pedepselor aplicate.
Potrivit Administratiei Nationale a Penitenciarelor, statisticile aratã cã s-au scris lucrãri dupã gratii, dupã cum urmeazã: în anul 2007 – 4 lucrãri; în anul 2008 – 2 lucrãri; în anul 2009 – 6 lucrãri; în anul 2010 – 3 lucrãri; în anul 2011 – 3 lucrãri; în anul 2012 – 6 lucrãri; în anul 2013 – 14 lucrãri; în anul 2014 – 89 lucrãri (cu 50 de autori); în anul 2015 – 337 lucrãri (cu 165 de autori).
Diana Mitrache