A dunarea Generală a Acționarilor de la Societatea de Închideri de Mine a decis că fostele clădiri în care a funcționat mina Petrila se pot vinde. Este o chestune de timp până ce Consiliul Județean va putea să le cumpere și vestea cea mai bună e legată de faptul că vor avea loc negocieri pentru prețul de vânzare.
AGA de la SNIM a decis, în ședința din 16 septembrie, să vândă clădirile ce nu au fost demolate. Este o decizie ce intră acum în vigoare și, în maxim două săptămâni vor fi finalizate negocierile cu Consiliul Județean Hunedoara.
„Noi mai avem mici pași de făcut, și anume, mai trebuie să înregistrăm la Oficiul Comerțului o corespondență oficială cu Consiliul Județean Hunedoara, cam în 4 – 5 zile și de atunci, în 15 zile, comisiile de la noi și de la ei, ne vom întâlni să negociem prețul. Avem evaluări făcute cu firme autorizate și noi și dânșii și valoarea este acceptată”, a spus Daniel Călin Sîrb, director SNIM VJ.
Societatea de Închideri de Mine din Valea Jiului și-a mutat la mina Petrila arhiva, pentru că acolo aveau pază și acum, în urma negocieriloe, aceasta ar urma să fie ultima clădire ce va fi predată celor de la Consiliul Județean Hunedoara. „Noi eliberăm și 15 adeverințe de acolo pe zi, și atunci, până în momentul când voi reuși să mut și arhiva, vrem să ne lase să mai funcționăm o vreme acolo”, mai spune
directorul Societății de Închideri de Mine.
Mina Petrila a fost închisă la finele anului 2015 și, de atunci, mai mulți arhitecți au avut planuri de redresare a peisajului post industrial. La aceste idei s-a alăturat și Consiliul Județean Hunedoara și acum urmează să cumpere clădirile.
Experții au stabilit, în urma evaluării, că aceste active de la Petrila costă cam 2.160.000 de lei și cei din Consiliul Județean spun că
obiectivele istorice ar urma să le preia Muzeul Civilizației Dacice, care să scrie proiecte europene și să le pună în valoare.
Terenul rămas va fi pus la dispoziția celor interesați, că acolo este apă, curent, gaz. O parte din Preparație, ar urma să fie preluată de Asociația Planeta Petrila, care are în plan să atragă 5
milioane de euro, iar clădirile administrative pot fi preluate de primărie, care ar urma să își aducă acolo toate
serviciile la un loc.
Diana Mitrache