CicloMoșii pedalează pentru a împărți bucurie. CicloMoșii din cadrul Asociației MC Huniadica pedalează în cadrul celei de-a șasea ediții pentru a strange fonduri. Din 2015 a debutat campania. ”Dragi CicloMoşi și CicloCrăciunițe, avem plăcerea de a vă invita să scriem împreună al VI-lea capitol din această frumoasă poveste, numită CicloMoșii. Cu fiecare ediție ne propunem să aducem un strop de culoare, fericire și bucurie pe chipurile oamenilor, în special pe cele ale copiilor, care îl așteaptă cu nerăbdare pe Moș Crăciun Pentru această ediție am pregătit o desfășurare mai aparte, unde fiecare persoană, din orașul lui Iancu , sau de peste mări și țări , poate participa”, arată organizatorii. Pentru a respecta măsurile în vigoare privind infecțiile cu noul coronavirus evenimentul se va desfășura în două etape. Astfel până în data de 10 decembrie, are loc înscrierea persoanelor dornice să participe la această acțiune (cicliști, alergători și nu numai). Important de precizat este faptul că nu se percepe taxă de înscriere. În perioada 13-15 decembrie va avea loc distribuirea din partea MC Huniadica, a pachetelor de protecție (măști, mănuși), cât și a plăsuţelor cu bunătăţi ce urmează a fi dăruite copiilor din Hunedoara și împrejurimi, tuturor persoanelor înscrise în perioada 01.11-10.12.2021. În data de 18 decembrie va avea loc dăruirea plăsuţelor de către fiecare participant copiilor întâlniți pe propiul traseu ales. Acțiunea poate avea loc și în perioada 19-24 decembrie. ”Fiecare participant are libertatea să îmbogățească plăsuţele primite din partea noastră, sau să creeze plăsuţe suplimentare. Acțiunea se va desfășura individual, în grup de maxim 3 persoane sau în familie, respectând ordonanțele de urgență în vigoare la momentul respectiv”, mai notează organizatorii.
Monika BACIU