O copilă a fost rănită, după ce mașina în care se afla, a fost lovită de un șofer care a făcut o depășire neregulamentară, iar apoi a fost proiectată în alt vehicul. Accidentul a avut loc în apropierea localității Merișor, în condiții meteo ce au favorizat deraparea. „La ora 14:53, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Petroșani, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN66 din direcția Petroșani-Hațeg, în afara localității Merișor, s-ar fi angajat într-o depășire neregulamentară a unui ansamblu de vehicule intrând în coliziune cu un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 29 de ani care circula din sens opus, ulterior fiind lovit de către ansamblul de vehicule care era condus de către un bărbat în vârstă de 46 de ani. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unui minor în vârstă de 7 ani, în calitate de pasager, aflat în autoturismul care se deplasa regulamentar. Victima a fost preluată și transportată de către un echipaj medical la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Carla Strujan, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.

La fața locului au ajuns și pompierii, iar echipajele operative au constatat faptul că în accident au fost implicate un autoturism, o autoutilitară și un autocamion, în care se aflau 6 persoane. Dintre acestea, o minoră în vârstă de 7 ani, a fost asistată medical de către paramedici și ulterior a fost transportată pentru investigații de specialitate, la Unitatea de Primiri Urgențe din Petroșani, de către echipajul Serviciului de Ambulanță Județean, care a acționat în sprijin. Celelalte persoane implicate în accident nu au necesitat îngrijiri medicale.
Totodată, în urma evenimentului, au existat scurgeri de carburant din rezervorul autotrenului, pompierii militari acționând pentru asigurarea măsurilor specifice de preîntâmpinare a izbucnirii unui incendiu în astfel de cazuri.