Un miner in varsta de 30 de ani de la Mina Vulcan a fost victima unui grav accident de muncã, el fiind îngropat în cãrbune din cauza unei surpãri. Minerul lucra într-un siloz la suprafatã în cadrul minei Vulcan, împreunã cu alti colegi la desfundarea silozului când la un moment dat s-a produs o surpare. O cantitate mare de cãrbune a cãzut si l-a îngropat. ”Lucra, împreunã cu alti colegi salvatori mineri, la desfundarea silozului de cãrbune, când a fost surprins de materialul depozitat acolo, suferind mai multe traumatisme”, a declarat  presedintele Sindicatului „Muntele”, Darius Câmpean. „Silozul era la suprafatã, minerul are 30 de ani, lucra de trei ani ca miner salvator. A fost resuscitat. Este, în acest moment, transportat la spital, la Petrosani. Sperãm sã nu se agraveze, deocamdatã este un eveniment cu incapacitate temporarã de muncã pe care îl va cerceta angajatorul, Complexul Energetic Hunedoara”, a spus si Sorin Istrate, purtãtor de cuvânt ITM Hunedoara. Bãrbatul a fost scos de sub cãrbune de colegii lui care au intervenit imediat, iar apoi a fost preluat de un echipaj SMURD si transportat la SUP.
Potrivit medicului Cãlin Dumitrescu, minerul a suferit multiple traumatisme si este în comã profundã. „Bãrbatul este în vârstã de 30 de ani si prezintã mai multe traumatisme, fiind transportat cu ambulanta, în comã profundã, la UPU Petrosani”, a informat purtãtorul de cuvânt al Serviciului Judetean de Ambulantã Hunedoara, dr. Cãlin Dumitrescu.