Un tânãr de 19 ani din municipiul Vulcan i-a oferit unui politist 300 de lei pentru a-l „ierta” de un dosar penal. Omul legii si-a anuntat superiorii care au organizat un flagrant.
Tânãrul de 19 ani cercetat acum pentru dare de mitã, a fost prins de agentul de la Politia Vulcan cã circula cu un scuter fãrã a avea permis. Politistul i-a fãcut dosar penal, iar pentru a scãpa de rãspundere, tânãrul a vrut sã-i dea 300 de lei ca sã închidã ochii. « În data de 19.05.2013, Dan P., de 19 ani, din municipiul Vulcan, a fost depistat de politisti în timp ce conducea un moped neînregistrat pe raza localitãtii Vulcan, fãrã a poseda permis de conducere, fapt pentru care i s-a întocmit dosar de cercetare penalã. Ulterior, fãptuitorul i-a promis agentului de politie din cadrul Formatiunii Rutiere Vulcan care avea în lucru dosarul penal în care era cercetat, suma de 300 lei, în schimbul abandonãrii cercetãrilor. Agentul a sesizat cu privire la acest fapt conducerea Politiei Municipiului Vulcan, care a întocmit proces verbal de consemnare a denuntului si a sesizat, la rândul sãu, Parchetul de pe lângã Tribunalul Hunedoara», a declarat inspectorul principal Bogdan Nitu, purtãtor de cuvânt al IPJ Hunedoara. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângã Tribunalul Hunedoara au pus la cale un flangrant, marti dupã-amiazã, în urma tânãrul cercetat penal a fost surprins în timp ce îi oferea agentului de politie suma de 100 de lei. Acum, bãrbatul s-a mai ales cu un dosar penal pe lângã cel în care este cercetat cã a mers cu scuterul fãrã a avea permis. « Ca urmare a actiunii de prindere în flagrant, Dan P. va fi cercetat de cãtre procurorii Parchetului de pe lângã Tribunalul Hunedoara pentru comiterea infractiunii de dare de mitã», a mai precizat inspectorul principal Bogdan Nitu.
Maximilian Gânju