Deşi au fost implicate două autoturisme iar impactul a fost violent, din fericire nimeni n-a fost rănit în urma accidentului. Poliţiştii spun că vinovat este un tânăr în vârstă de 20 ani, din municipiul Deva, care a condus un autoturism pe bulevardul Decebal iar la intersecţia cu bulevardul Iuliu Maniu, a intrat într-un alt autoturism. Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Prin urmare, poliţiştii l-au dus pe şofer la spital şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Deveanul este cercetat penal pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Un alt şofer băut a fost prins şi în municipiul Petroşani. Localnicul de 52 de ani conducea un autoturism pe strada Timişoara din municipiu, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi în acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Maximilian Gânju