Ninsoarea a revenit și mai multe străzi, din zona de munte, au fost curățate. În Valea Jiului, zăpada și poleiul și-au făcut simțită prezența mai ales înspre zonele de munte și pe pantele înclinate. Așa că au fost scoase utilajele de deszăpezire și s-a presărat material antiderapant.
„S-a intervenit luni seară, cu precădere, pentru că atunci a nins mai tare și a fost umed și putea să se formeze poleiul, pe zona Maleia, acolo unde am presărat material antiderapant”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Județul Hunedoara a fost sub cod galben de ninsori și vânt puternic, iar potrivit DRDP Craiova, „108 utilaje de deszăpezire au acționat în ultimele 12 ore pe raza acestei sucursale”.
Potrivit ANM, până în 20 martie, ora 10,00, va fi resimțită o răcire accentuată a vremii, urmată de brumă și îngheț la sol, precipitațiile fiind mixte. Vor cădea cantități de apă însemnate și se va depune strat de zăpadă, dar vor fi și intensificări ale vântului.

Diana Mitrache