E levii de la liceu au venit să se vaccineze la Petroșani. Campania „Înapoi la Școală” a demarat și la Petroșani, la Colegiul Național Mihai Eminescu, iar cei mai mulți liceeni au spus că au ales vaccinarea pentru că vor să revină la viața de dinainte. Campania „Înapoi la Școală!” demarată de DSP Hunedoara continuă și în această săptămână. Echipele de vaccinare formate din personal medical din cadrul DSP Hunedoara vor vaccina elevii, studenții și cadrele didactice și, primii vaccinați au avut ocazia să vină de joi.
„A fost bine. Nu am simțit aproape nicio durere. Este ok. Am decis să mă vaccinez, că vreau să fiu sigură că nu îmi îmbolnăvec părinții și pe cei din jur. Și părinții mei au ales să se vaccineze”, a spus o elevă de la Carmen Sylva din Petroșani.
„Momentan am venit doar noi, dar restul colegilor l-au făcut deja. Vrem s ne vaccinăm, ca să schimbăm ceea ce e acum și să scăpăm de virus. Unul dintre motive este că vrem să călătorim. Nu a fost on-line ușor, dar ne-am adaptat”, a completat-o colega sa de clasă. „A fost ok. Nu prea am simțit durerea. Plec în străinătate la vară și toată familia mea era vaccinată, așa că m-am hotărât să îl fac și eu, ca să nu fac testul PCR. A fost greu on-line și nu ai nici motivarea pe care o ai când esti fizic la școală”, ne-a mărturisit un alt elev de clasa a X-a, care tocmai ieșea de la vaccin.
În campania de acum sunt cuprinse, potrivit DSP Hunedoara, mai multe școli și anume: Colegiul Național M. Eminescu Petroșani, Colegiul Național de Informatică Carmen Sylva Petroșani, Colegiul Economic Hermes Petroșani, Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida Petroșani, Liceul Teoretic Teglas Gabor Deva și Facultatea de Inginerie Hunedoara.
„Am intrat și noi în campania de vaccinare, în parteneriat cu IȘJ Hunedoara și DSP. Sunt aici copii de la alte colegii din Petroșani, în total 90 de elevi, plus părinții lor, care au dorit să se vaccineze. Vineri sunt elevii de la noi, de la Colegiul Mihai Eminescu, 54 de elevi și 6 părinți și alți 12 care vin de la Petrila”, a precizat Gabriela Szakacs, director Colegiul Național Mihai Eminescu din Petroșani.
Cei mai mulți dintre elevii care au decis să se vaccineze cred că doar așa sunt mai puțin vulnerabili în fața bolii și astfel îi protejează și pe cei de acasă. Și, mai mult, vor să nu mai fie nevoiți să stea în on-line.

Diana Mitrache