Prima constructie ce a fost amplasatã ilegal pe domeniul public din Straja a fost partial demolatã si urmeazã ca toate cele care nu respectã suprafata din contract sã aibã aceeasi soartã.
Buldozerele sunt asteptate în câteva zile, iar de ele nu va scãpa nici gardul de la vila fostului viceprimar al municipiului Lupeni, Cornel Lungan, cel care a cam încurcat lucrurile în statiune, ani buni, cât a fost la cârma orasului. Viceprimarul actual ne-a si arãtat prima constructie ce a fost demolatã, pentru cã o parte din terasã era chiar pânã în drumul de acces în statiune în locul cel mai aglomerat pe timpul sezonului.
„De sãptãmâna viitoare vom începe etapele de demolare pentru cei ce au constructii ilegale. I-am avertizat personal si mã voi ocupa personal de acest lucru. Sunt cel putin 180 de cabane care depãsesc suprafetele de constructie, ca metraj, fatã de ceea ce au declarat la biroul de taxe si impozite”, a spus Iacob Mesaros, viceprimar al municipiului Lupeni. În Straja, zeci de constructii sufocã statiunea si unele s-au extins pânã pe domeniul public, asa cum este cazul celei ce se numeste White House si care deja are zidul pridvorului demolat de buldozerele administratiei locale. Toate parcelele care au fost ocupate ilegal cu constructii vor fi aduse, de sãptãmâna viitoare, la nivelul de spatiu verde, dupã ce fiecare proprietar a primit de la primãrie avertismente în scris.
Diana Mitrache