A fugit din izolare şi acum are dosar penal

Un tânăr din Petroşani, care se afla de câteva zile în izolare, pentru că s-a întors din străinătate, s-a ales cu dosar penal, după ce a încercat să fugă din unitatea de cazare în care stătea carantinat.
Omul a fost prins de jandarmi, chiar dincolo de gardul clădirii aflată în centrul municipiului Petroşani, iar aceştia au chemat imediat poliţia. „În acest caz, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii  de zădărnicie a combaterii bolilor, faţă de un tânăr în vârstă de  25 de ani din municipiul Petroşani. Din primele date a reieşit faptul că acesta a părăsit incinta centrului de carantină în care era internat, însă, a fost depistat la scurt timp de un echipaj de jandarmi, chiar în proximitatea centrului respectiv, din Petroşani şi a fost reintrodus în spaţiul de carantinare”, a spus Bogdan Niţu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Tânărul se pare că a încercat să îi înduplece pe jandarmi şi le-ar fi spus că a scăpat cheile după care a şi coborât din hotel, însă, poliţiştii nu l-au crezut.Acesta nu este singurul incident în care sunt implicaţi cei carantinaţi la Petroşani, pentru că, acum câteva zile, un alt tânăr a fost prins în timp ce voia să ducă droguri unei persoane aflată în hotel. În Centrul de la Petroşani sunt aproximativ 80 de oameni carantinaţi, care nu au voie să părăsească incinta acestei unităţi de cazare, însă, locuitorii din apropierea acestui spaţiu spun că, nu o dată, îi văd chiar ieşind pe acoperiş.
Două săptămâni, niciunul dintre ei nu are voie să părăsească unitatea, iar dacă prezintă simptome, li se va face testarea. Dacă nu, după cele 14 zile de carantină, sunt liberi să plece.
Diana Mitrache