U n șofer de 44 de ani a încercat toate stratagemele pentru a-i convinge pe magistrații Judecătoriei Deva de nevinovăția lui. Recidivistul și-a calculat bine planul în urma căruia credea că va scăpa în cazul în care va fi prins. N-a fost să fie așa!

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara l-au trimis în judecată pe individ pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis. Acesta a fost prins de polițiștii rutieri pe Autostrada A1, pe sensul de mers Simeria spre Deva, deși avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat de mai bine de doi ani. Echipajul rutier a remarcat oprită o dubiță pe banda de urgență, iar polițiștii au vrut să vadă ce s-a întâmplat. Cel de la volan le-a spus că merge în Polonia, dar a văzut că are probleme la motorul și turbina autovehiculului, motiv pentru care a oprit. Le-a prezentat pentru control permisul de conducere categoriile A, B, dar în urma verificării acestuia în baza de date DEPABD a Poliției Române a reieșit că la rubrica „dreptul de a conduce” este înregistrată mențiunea „cu restricții-reținut”.
P rins băut
Anchetatorii au descoperit că fusese cerce­tat penal pentru conduce­re sub influența alcoolului, dar nu și-a predat permisul așa cum cere legea. Astfel s-a angajat ca șofer și circula de circa doi ani fără griji. ”Inculpatul mai declară că nu cunoaște foarte bine prevederile legale și a considerat că după o perioadă de
aproximativ 2 ani în care nu a avut dreptul de a conduce vehicule pe
drumurile publice și nu a putut realiza venituri, în baza răspunsului primit de la organele de urmărire penală, pe care nu l-a citit cu atenție și având permisul de conducere asupra sa, a apreciat că este îndreptățit să conducă vehicule pe drumurile publice”, se arată în dosar. Instanța din Deva n-a crezut în ”inocența” individului. ”Instanța constată că apărările inculpatului în sensul că nu cunoștea că nu mai are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, nu pot fi acceptate, având în vedere că (…) organele de poliție judiciară i-au adus la cunoștință, în prezența unui martor asistent, pe bază de proces-verbal, pe care inculpatul l-a semnat de luare la cunoștință, primind un exemplar al acestuia, că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, respectiv că are obligația predării permisului de conducere”, se mai arată în dosar. Pentru că a recidivat, individul a fost condamnat de Judecătoria Deva la 3.000 lei amendă penală, însă soluția nu este definitivă.