Pentru etapa a 11-a, a venit si rândul echipei A.C.S. Sirineasa sã ia o pauzã, seria a 4-a fiind una imparã, cu doar 15 echipe.
Dar conducerea tehnicã a echipei a folosit din plin aceastã pauzã, programând douã jocuri amicale, cu Jiul Petrosani (miercuri, 1 noiembrie) si cu Inter Petrila (sâmbãtã, 4 noiembrie).
Primul a fost un joc test cu echipa Jiul din Liga a IV-a, scor 4-0, autori fiind Manole (2), Trifu, Cocinã. Au fost folositi mai mult jucãtori cu prezente mai putine în acest campionat, în plus fiind testati si jucãtorii care încã nu sunt legitimati, Dragu, Fl. Pârvu, Gãrbitã si autorul unui gol, Trifu.
De partea cealaltã, echipa lui Horatiu Popa a dat o replicã bunã în prima reprizã, dar apoi a cedat fizic, dar, primul gol a fost primit abia în minutul 60 ! Jiul a rulat un lot de 22 de jucãtori, dintre care 10 sub 18 ani, remarcându-se în acest amical A. Serban, Turdean, Szekely sau Seb. Keszeg, acesta din urmã având doar 14 ani !
Al doilea joc, cel cu Inter Petrila, s-a disputat sâmbãtã, 4 noiembrie, tot pe stadionul „Jiul”, de data asta pe terenul central. Din nou victorie clarã, 5-1, golurile fiind marcate de Ionitã (2), Cocinã, Trifu, Fl. Pârvu respectiv Ad. Duma.
Au fost douã teste bune pentru A.C.S. Sirineasa, reusind un scor general de 9-1, în conditiile în care au lipsit o serie de titulari, printre care Mincã si Fl. Costea.
„Am folosit mai multi jucãtori cu minute mai putine, sã-i tinem în prizã. Au fost douã teste reusite, care îmi dau în continuare încredere în lotul echipei noastre”, a spus dupã meci antrenorul principal Dan Vasilicã.
Fotbal Liga a III-a , Seria 4
MAMA–MIA CE BÃTÃIE!
Cetate Deva a zdrobit pe propriul teren adversarul de sâmbãtã al Sirinesei, 5-0 fãrã comentarii.
Gloria Lunca Teuz Cermei, scorul etapei, 7-2 cu A.F.C. Hermannstadt II, Sulea marcând o triplã.
Golgeterul campionatului, Alex. Barany a marcat douã goluri, dar echipa sa A.C.S. Ghiroda a pierdut cu 2-3 pe teren propriu meciul cu Soimii Lipova.
C.S.M. Resita – Millenium Giarmata 4-1, jucãtorii gazdelor Liuba si Negoescu marcând fiecare câte douã goluri.
Tot o dublã a reusit si Bg. Bozian (fost la Minerul Lupeni) în victoria echipei sale C.S.M. Lugoj cu National Sebis.
A.C.S. Sirineasa a stat, dar conduce detasat cu cinci puncte, în timp ce ocupanta ultimului loc, Nuova Mama Mia Bechicherecu Mic are…- 4 puncte.
GOLGETERI: 11 goluri – Baranyi – A.C.S Ghiroda; 8 goluri – R. Cristian – Cetate Deva; 7 goluri – Vasinc – Soimii Lipova, Al. Popescu – CSU II Univ. Craiova, Bozian – CSM Lugoj, Sulea – Gloria Lunca Teuz Cermei; 6 goluri – R. David – Cetate Deva.