Nu mai puţin de 700 de tone de huilă pe zi va da mina Livezeni în următoarele 18 luni de zile. Sunt asigurările pe care le dă acum directorul minei Livezeni, după ce din subteran, joi a fost scos primul cărbune dintr-un strat aflat îndelung în pregătire.
De altfel este chiar locul în care s-au gazat cu fum 17 mineri, la începutul acestei săptămâni. Toţi sunt în foi de boală şi deschiderea abatajului a cam fost întârziată şi din cauza acestui incident nedorit.
„Ne-a afectat, pentru că, dintre cei 17 oameni, mai mult de jumătate sunt oameni cu experienţă. Ba mai mult, sunt doi şefi electromecanici, care se ocupă cu combina de pe abataj, la care facem probe tehnologice”, a spus Eusebiu Durbacă, directorul minei Livezeni. Luni de zile, minerii de aici au scos un utilaj mecanizat dintr-un abataj şi l-au montat în altul. În mina Livezeni a coborât şi primarul din Petroşani, care nu intră pentru prima dată, dar care a spus că vrea să se asigure că totul este în ordine sub pământ.
„Am adus, special pentru voi, primul cărbune scos din stratul III, locul unde a avut loc incidentul. Am vrut să îi încurajez pe ortaci şi să le spun că suntem alături de ei şi noi, cei care avem cer deasupra capului, când mergem la serviciu, spre deosebire de ei”, a spus, la ieşire din mină, Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
La mina Livezeni mai sunt aproximativ 800 de angajaţi, iar eforturile lor de a da huilă au fost considerabile, în ultimele luni de zile. Până acum, au scos maxim 50 de tone pe zi, dar abatajul care va da producţie şi din care însuşi primarul din Petroşani a împărţit presei primii bulgări de huilă, va suplimenta producţia necesară în termocentrale. Asta, pentru că acum sunt probleme şi la mina Lupeni şi nici de la Vulcan producţia nu este prea mare.
Diana Mitrache