Printre foarte multe oferte de petrecere a vacantelor pentru copii care existã în aceastã perioadã pe piatã si aici ne putem referi la sejururi sau tabere montane, putem obseva cã acestea s-au mai îmbogãtit cu o ofertã venitã din statiunea montanã Straja unde se organizeazã o tabãrã pentru copii cu vârste cuprinse între 5 si 18 ani, tabãrã pentru initiere si perfectionare în schi.
Aceastã ofertã are ca termen limitã pentru înscriere datã de 20 decembrie, sejurul începând din data de 4 pânã în 10 ianuarie 2013. Putem observa cã în aceastã tabãrã organizatorii au pregãtit o serie de concursuri cu premii, jocuri de cabanã, drumetii prin nãmeti, vizitarea schitului Straja, dar binenteles cã principala activitate va fi cea a schiatului, pentru cã vor fi 5-6 ore de schi pe zi.
Tinerii care se vor înscrie în aceasta vor beneficia de cazare la una dintre pensiunile din Straja unde vor avea trei mese asigurate pe zi.
Toate aceste lucruri sunã foarte bine la prima vedere dar dacã stãm sã ne gândim mai bine putem spune în primul rând cã pretul acestei tabere este unul considerabil de mare pentru marea majoritate a pãrintilor care de cele mai multe ori nu-si pot permite acest lux de a-si trimite copiii în alte pãrti decât la tarã la bunici sau în curtea blocului la fãcut oameni de zãpadã.
Pretul acestei tabere este de 1350 lei pentru sase zile, un pret foarte mare, dar este posibil ca marea majoritate a copiilor care se vor afla în aceastã tabãrã nu vor fi din Valea Jiului si asta din cauza banilor pe care pãrintii oricât de mult si-ar dori nu au de unde sã îi scoatã pentru fericirea micutilor. Dar un lucru de care nu au uitat organizatorii sunt albumele foto si suvenirurile care sunt incluse în pret. Acest lucru pânã la urmã nu credem cã încãlzeste pe nimeni, câteva poze si suveniruri nu justificã aceste preturi foarte mari ale taberei.
Monika BACIU