Informaţiile potrivit cărora grupurile parlamentare ale PNL intenţionează să conteste la Curtea Constituţională legea care prevede dublarea cuantumului alocaţiilor pentru copii a stârnit o vie reacţie în rândul senatorului din Valea Jiului, Cristian Resmeriţă.
Acesta a reacţionat dur, criticând o eventuală astfel de decizie.
„Mi se pare inadmisibil ceea ce face PNL-ul în acest moment cu referire la alocaţiile copiilor. Sunt foarte multe familii de români care suferă pentru că PNL nu pune în aplicare această lege. Vă dau ca exemplu: o familie cu doi copii pierde lunar 300 de lei.  Guvernul PNL continuă să fie iresponsabil faţă de români! Îmi este ruşine cu acest Guvern PNL !”, a spus Cristian Resmeriţă.
Există informaţii potrivit cărora, liberalii vor să reclame faptul că dublarea alocaţiilor a fost discutată doar la Camera Deputaţilor, forul decizional, nu şi la Senat, care a fost prima Cameră sesizată. De asemenea, sesizarea ar include faptul că nu a existat un punct de vedere al Guvernului şi nici o evaluare a impactului bugetar.
Camera Deputaţilor a aprobat, în calitate de for decizional, cu 179 voturi ”pentru” şi 29 abţineri, propunerea PSD de dublare a alocaţiilor pentru copii de la 150 la 300 de lei pe lună, măsură al cărei impact bugetar este de aproximativ şase miliarde de lei. Deputaţii PNL nu au votat nici ”pentru”, nici ”împotrivă”. Ei şi-au scos cartelele din aparatele de vot. Ulterior, Camera Deputaţilor a respins în luna mai OUG 2/2020 care prorogă termenul pentru dublarea alocaţiilor copiilor la 1 august.