Bărbatul trebuia să ghideze doi ciobani cu turmele de oi către Platoul Borăscu din masivul Godeanu. Mai mulţi salvamontişti din Hunedoara şi Uricani îl caută pe bărbat.
Ciobanul dispărut cunoştea zona montană şi ar fi trebuit să-i ducă pe alţi doi ciobani în Munţii Godeanu, pe Platoul Borăscu la peste 2000 de metri altitudine. Pentru a ajunge pe Borăscu, accesul cel mai bun este pe la Câmpu lui Neag-Câmpuşel, către izvoarele Jiului de Vest, iar de acolo se urcă panta spre vârful Paltinul, către Platoul Borăscu. A făcut un popas alături de ceilalţi doi colegi, şi-a lăsat lucrurile şi telefonul mobil şi ar fi plecat în recunoaşterea traseului, dar n-a mai revenit. Ceilalţi doi au cerut ajutor salvamontiştilor iar echipele din cadrul Salvamont Hunedoara şi Uricani au plecat, luni, în recuperarea sa. Bărbatul n-a fost găsit până la lăsarea întunericului, astfel că ieri dimineaţă au fost reluate căutările. ”Târziu în noapte echipele de salvatori au întrerupt căutările din cauza întunericului şi a cetii. O echipă s-a retras din munte iar alta a făcut bivuac în creasta principala a Godeanului (…) Azi, (n.r.ieri) cei din munte au reînceput căutările iar o altă echipa de 8 salvatori montani se îndreaptă spre creastă pentru ai ajuta”, a anunţat Salvamont Hunedoara. Până la zona în care ar fi dispărut ciobanul, echipele de salvatori au avut de parcurs un traseu de circa cinci ore. Mai mult, zona în care ciobanul s-ar fi rătăcit este una greoaie cu foarte multe pericole iar vremea ploioasă o face şi mai periculoasă.
Maximilian Gânju