Oamenii care au avut treabă la Biroul de evidenţă a populaţiei din municipiul Petroşani au avut de stat la rând, ca pe vremea de mult apusă.
Zeci de doritori erau, luni dimineaţă, pe trotuarul din faţa clădirii Poliţiei municipiului Petroşani, dată fiind măsura distanţării sociale. Aglomeraţia  s-a produs şi din cauza perioadei în care lucrul cu publicul a fost suspendat. Oameni care au avut de operat diverse date în actele de identitate, oameni care trebuie să şi le preschimbe, ori tineri care îşi fac pentru prima dată un act de  identitate, toţi au venit la poliţie şi au stat la coadă, ca pe vremuri cu care, unii dintre ei erau obişnuiţi. „Avem de ales? Nu se stă mult, dar e lume pe trotuar. Nu m-am programat on-line, că nu toţi suntem obişnuiţi cu tehnologia. Cam este multă lume, dar la câte cozi am prins eu la viaţa mea, asta nu mai  contează”, a spus una dintre doamnele care aştepta să îşi facă o nouă carte de identitate.
”Ce să facem? Asta este. Ne-am obişnuit cu cozile”,, a spus un alt domn. ”O perioadă nu a fost deschis ca să ne facem documentele. Acum aşteptăm. Ce să facem? Avem nevoie de ele. Eu nu am actul expirat, dar îl schimb, pentru că mi-am schimbat domiciliul”, a explicat prezenţa pe trotuarul din faţa poliţiei un alt localnic. Fiecare locuitor al municipiului Petroşani, cre a avut treabă la Biroul de evidenţă a populaţiei a stat afară, la coadă. Măsurile au fost impuse ca urmare a necesităţii distanţării sociale.
Diana Mitrache