Utilajele grele, care cară gazoductele reţelei transfrontaliere de gaz ce trece prin Valea Jiului au distrus în multe părţi drumul care leagă municipiul Vulcan de Pasul Vâlcan.
Artera este în custodia Consiliului Judeţean Hunedoara, dar consilierul local de la Vulcan Florin Govor a sesizat neregulile. Acesta a ridicat problema în Consiliul local de la Vulcan şi le-a cerut şi celorlalţi edili să ceară socoteală firmei care cară gazoductele cu utilajele grele. Asta, pentru că reţeaua vine din Gorj, trece prin Pasul Vâlcan, coboară în zona Termocentralei de la Paroşeni şi trece prin pasul Merişor, spre Haţeg.
„În şedinţa Consiliului Local, am ridicat problema deteriorării drumului spre Pasul Vâlcan din cauza încărcării excesive a maşinilor şi am cerut ca atunci când se vor termina lucrările, să impună constructorilor să refacă în totalitate drumul. Pe cale amiabilă sau în instanţă. Până la refacerea integrală a drumului, am cerut consolidarea malurilor deoarece, odată cu defrişarea copacilor de pe margine, au început să se rupă şi există posibilitatea să se disloce pietre şi bolovani provocând accidente. După intervenţia mea, am fost chemat de autorităţile locale pe teren şi împreună cu responsabilii BRUA am constatat ceea ce s-a deteriorat”, a spus consilierul Florin Govor
Drumul este unul judeţean şi cei care reprezintă Consiliul Judeţean Hunedoara spun că vor face, la rândul lor, verificări în teren.
„Este drum judeţean până sus, la intersecţia cu judeţul Gorj.Eu nu am mai fost acolo de anul trecut, când au fost manifestări în Pasul Vâlcan, dar atunci am observat utilajele care lucrează la această investiţie cu conducta BRUA, însă, ei trebuie să aducă terenul la forma iniţială. Sigur mă voi interesa şi merge personal în Pasul Vâlcan să văd cum stau lucrurile şi le voi cere constructorilor să aducă la forma iniţială drumul judeţean”, a afirmat Costel Avram, administrator public al judeţului Hunedoara.
Proiectul BRUA trece prin Valea Jiului şi vine aici prin Defileul Jiului de la Gorj, urmând drumul spre Haţeg. Nu mai puţin de 5 organizări de şantier sunt pe parcursul traseului conductei de transport care la noi în ţară ajunge la Căldăraru în Argeş, trece prin Guşoieni în Vâlcea, Turcineşti în Gorj, Bucova în Caraş Severin şi iese pe la Recaş în Timiş.
Diana Mitrache