Guvernul, la propunerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, a aprobat alocarea sumei de peste 31 de milioane de lei pentru construcţia a peste 370 de grupuri sanitare în şcolile care au toaletele în fundul curţii.
Astfel, din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării se transferă către autorităţile locale 31.269 mii lei, din care: 17.000 mii lei pentru continuarea lucrărilor începute şi 14.269 mii lei pentru lucrări noi. Primarii nu vor mai avea nicio scuză dacă în localităţile lor, grădiniţele şi şcolile vor rămâne fără toalete moderne. Fiecare primar are obligaţia să demareze lucrările, astfel încât, la începutul anului şcolar, în septembrie, copiii să aibă grupuri sanitare decente, racordate la apă şi canalizare.
La nivelul judeţului Hunedoara statisticile se fac la începutul şi sfârşitul anului şcolar, astfel că în momentul de faţă nu este o situaţie exactă.
”O statistică se face la începutul şi la finalul anului şcolar. Problemele acestea sunt preluate la începerea ciclului de învăţământ, pentru că parcurs se mai fac anumite lucrări”, a declarat, la finele lunii aprilie, Ilie Pârvan, inspector şcolar general ISJ Hunedoara. În luna aprilie a anului trecut, statisticile arătau că în judeţul Hunedoara şapte şcoli aveau toaleta în curte.
Cosmin BACIU