Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în județul Hunedoara, pe secția de cale ferată 330 Brad – Deva, între stațiile CF Halmagiu și Brad (pe tronsonul kilometric 119 – 131+500 de metri), din cauza apei și a aluviunilor de pe calea ferată – ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile – circulația trenurilor este întreruptă total. Deplasarea trenurilor rămâne oprită până când condițiile meteo vor permite redeschiderea circulației.
Potrivit ISU HUnedoara, pe parcursul nopţii de joi spre vineri, zeci de pompieri şi membri ai Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din Vaţa de Jos şi Haţeg au acţionat în sprijinul oamenilor afectaţi de torenţii şi viiturile ce s-au format pe râurile Crişul Alb şi Galbena. În localitatea Fărcădin pompierii Punctului de lucru Toteşti au intervenit cu motopompe transportabile pentru evacuarea apei pătrunsă în 7 subsoluri de case.
În timpul nopţii, nivelul râului Crişul Alb a crescut în 4 ore cu 73 de cm, depăşind cota de inundaţie cu aproximativ o jumătate de metru. Torenţii au intrat în 185 de gospodării din Prăvăleni şi Ciungani pe terenuri agricole din Vaţa de Jos şi de Sus, Brotuna, Ocişor, Basarabasa şi au afectat mai multe segmente ale DC 173.
Zeci de pompieri ai Detaşamentelor Deva, Orăştie şi Petroşani, ai Secţiei Ilia şi Staţiei Brad sunt în teren şi acţionează cu motopompe transportabile şi remorcabile şi autospeciale pentru evacuarea apei din beciuri şi anexe atât în zona Vaţa cât şi în zona Tâmpa.
Întregul efectiv al I.S.U. Hunedoara este în alertă maximă în contextul în care judeţul se află sub incidenţa codului portocaliu hidrologic,