Au fost peste 10 coduri de vreme rea, ploi torenţiale şi multe viituri, care au pus în dificultate staţiile de tratare a apelor din Valea Jiului.
Asta, ca apa să ajungă potabilă la locuinţele noastre, iar managerul Cristian Ionică vorbeşte despre sute de ore în care staţiile au stat, fără ca oamenii să simtă acest lucru.
„În perioada 9 -17 iunie, am primit exact 11 atenţionări meteo, de cod galben şi portocaliu. Ele au fost dublate de atenţionări hidrologice, ceea ce a dus la funcţionarea anormală, din cauza turbidităţii şi a capacităţilor de tratare a staţiilor, lucru ce a dus la oprirea unor staţii. Cea de pe Taia a fost oprită 133 de ore, Jieţ nu a fost deloc oprită, dar cea de la Zănoaga a fost oprită 124 de ore, Braia 8 ore şi cea de la Valea de Peşti nu a fost oprită deloc”, a spus Cristian Ionică, managerul de la Apa Serv Valea Jiului. Toate acestea, însă, nu au lăsat populaţia fără apă, decât foarte puţin timp şi asta mai ales în estul Văii Jiului, unde staţia de la Taia, mai ales, nu a făcut deloc faţă. Mai ales că acolo exploatările forestiere au fost principala cauză.
„Nu a fost restricţionată deloc alimentarea cu apă a populaţiei, doar în data de 17 iunie, când chiar nu mai puteam să ţinem staţia în lucru. În Petrila a fost această oprire, de la ora 22,00, la 5 dimineaţa, iar în ultimele 4 zile, ca măsură luată din punct de vedere tehnic, am redus presiunea ca să nu fie restricţionată de tot alimentarea cu apă potabilă. Sunt câteva cazuri care nu au avut apă, câteva familii din zona Bosnia, care sunt legate din aducţiune, dar căutăm o soluţie tehnică şi pentru aceşti oameni. Precizez că, date fiind toate acestea, nu am avut oprită apa decât 7 ore în toată Valea Jiului”, a mai spus Cristian Ionică.
Jiul a crescut, în zona Defileului Jiului cu mai mult de 60 de cm, iar fiecare apă de munte a avut creşteri importante de debit, din cauza precipitaţiilor din ultimele zile.
Au fost probleme generate mai ales de faptul că apele au cărat cu ele în aval tone de aluviuni, situaţia fiind critică în zonele în care, în amonte, sunt exploatări forestiere.
Diana Mitrache