Reţinuţi în dosarul înşelăciunii cu locuri de muncă

Anchetatorii au emis 24 ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore pe numele a nu mai puţin de 24 de suspecţi.  Aceştia ar fi făcut parte  din gruparea infracţională  specializată în înşelăciune cu locuri de muncă în străinătate. Mai mulţi hunedoreni au căzut în plasa escrocilor grupării, anchetatorii bănuit că sunt peste 10 mii de victime.
Procurorii  D.I.I.C.O.T. Sibiu şi poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au efectuat 39 de percheziţii domiciliare în judeţele Sibiu, Teleorman şi Hunedoara  într-un dosar cu peste 10 mii de persoane înşelate. Anchetatorii spun că victimele au fost înşelate de membrii unui grup infracţional organizat din care fac parte 98 de suspecţi persoane fizice şi juridice. ”În urma administrării probatoriului în cauză, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reţinerea pentru 24 de ore a 24 de persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 51 de ani, domiciliate în judeţele Sibiu, Argeş, Gorj, Olt şi Vâlcea. De asemenea, faţă de alte trei persoane a fost aplicată măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, se arată într-un comunicat al DIICOT. ”Din cercetările efectuate până în prezent în cauză a rezultat faptul că, în perioada februarie 2014 – prezent, în municipiul Sibiu ar fi fost înfiinţate mai multe societăţi comerciale, administrate de aceleaşi  persoane, având ca obiect principal de activitate plasarea forţei de muncă în străinătate, cu intenţia desfăşurării de activităţi ilicite prin inducerea în eroare a persoanelor de bună-credinţă. Persoanele angrenate în activitatea infracţională ar fi postat anunţuri pe diferite site-uri de profil din România prin care ar fi promis un loc de muncă avantajos în străinătate, convingându-i telefonic pe cei interesaţi să se prezinte la  sediul din municipiul Sibiu unde, contra unei sume de bani cuprinse între 400 – 700 de lei, ar fi oferit garanţia unui loc de muncă”, informează DIICOT. În realitate, membrii grupării urmăreau doar să le ia banii oamenilor, astfel că în capcana lor au căzut peste 4.000 de victime (identificate până la acest moment), valoarea sumelor încasate ilicit depăşind 2.000.000 de lei. În cauză, sunt indicii că, în realitate, numărul victimelor este mult mai mare, de peste 10.000 de persoane şi, implicit, prejudiciul cauzat.
Maximilian Gânju

Advertisements

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.