Trimis într-un centru educativ

Adolescentul este recidivist şi a tâlhărit o femeie de 66 de ani, din Petroşani. Pentru că este minor nu va ajunge în penitenciar.
R. Dănuţ (17 ani) a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, fiind găsit vinovat şi condamnat la un an de zile de pedeapsă, respectiv internarea într-un centru educativ. În cazul comiterii unei noi infracţiuni în perioada internării, adolescentul poate ajunge într-un centru de detenţie au stabilit judecătorii petroşăneni. Tânărul a tâlhărit o pensionară de 66 de ani, din municipiul Petroşani, care a rămas fără bani şi acte.  Femeia mergea spre casă şi avea un cărucior cu care-şi ducea plasele cu cumpărături, iar din spatele ei a apărut adolescentul care a împins-o. Victima a căzut iar tâlharul i-a sustras poşeta ce se afla legată de mânerul căruciorului. În geantă era o tabletă, trei  telefoane mobile, un portmoneu cu 200 de coroane suedeze şi documente personale. Poliţiştii au reuşit să-l prindă pe minorul de 17 ani la scurt timp după comiterea faptei.
Maximilian Gânju

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.