Proiectul depus de Primăria Municipiului Lupeni pentru Spitalul Municipal Lupeni se situează pe primul loc din ţară la evaluarea proiectelor depuse pentru a primi finanţare din fonduri europene, necesare achiziţionării de echipamente medicale şi modernizarea Sectiei ATI.
În luna mai potrivit unui comunicat oficial al Ministerului Fondurilor Europene, primele instituţii care au depus cereri pentru achiziţionarea echipamentelor medicale din fonduri europene au fost Primăria Municipiului Lupeni pentru dotarea Spitalului Municipal Lupeni şi Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar Arseni ”din Bucureşti.
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriţă declara la vremea respectivă că a urmărit cu maximă atenţie apariţia acestei axe speciale de finanţare din fonduri europene, derulată de Ministerul Fondurilor Europene şi a depus un proiect necesar pentru a veni în sprijinul cadrelor medicale precum şi al pacienţilor de la Spitalul Municipal Lupeni în lupta împotriva pandemiei cu virusul COVID-19 şi nu numai, întrucât tratarea cazurilor de îmbolnăviri cu acest virus necesită aparatură şi echipamente performante.
”În luna mai am fost prima instituţie din ţară care a depus cerere de finanţare pentru a obţine fonduri europene prin programul – POIM/819/9/1/ Consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19, pentru proiectul ”Extindere si dotare A.T.I. Spital Municipal Lupeni”, care după cum se ştie este declarat spital suport pentru pacienţi COVID-19 confirmaţi pozitiv, la vremea respectivă fiind doar două cereri depuse, noi si Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar Arseni ”din Bucureşti. Cu bucurie am primit vestea că proiectul nostru este primul pe lista de evaluare, aflându-se acum în etapa de verificare administrativă şi a eligibilităţii, după finalizarea acestei etape, în data de 15 iulie 2020 vor fi semnate primele 10 contracte de finanţare, achiziţionarea acestor echipamente medicale precum şi a dotărilor pentru modernizarea spitalului sunt foarte importante în lupta cu coronavirusul dar şi pentru tratarea tuturor tipurilor de afecţiuni. Vom continua eforturile ca Municipiul Lupeni să se dezvolte din fonduri europene.”, a declarat Lucian Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni.