Începând cu azi, luni 15 iunie până la finalul anului 2020, în fiecare zi de luni câte o poveste dedicată unei echipe sportive din Valea Jiului cu aniversare rotundă în cursul anului.
Desigur, că orice astfel de interpretare, poate fi subiectivă. Nu şi dacă ţinem cont că a avut la bază doar numărul de jocuri sub tricoul echipei Jiul, respectându-se şi posturile ocupate în anii respectivi. Am ales o formulă de 1-4-3-3, folosită des după 1975 (cu variante mai recente 1-4-4-2), toţi jucătorii având peste 100 de meciuri în divizia ”A” sub culorile Jiului. Am propus o echipă de ”titluri” şi una de rezerve, observându-se pe anumite posturi diferenţe destul de mari la numărul de jocuri. Dintre cei 22 jucători (titulari şi rezerve), şapte au jucat în perioada anilor 1946-1960, apoi alţi zece, până în 1990-1991. De remarcat diferenţele mari la postul de portar (Cavai vs Crâsnic), fundaşi centrali (Lică Panait, Stocker vs Tonca, Romoşan), la mijlocaşi (I. Varga, Gigi Mulţescu şi Libardi, cu mult peste Tr. Stoica, I. Deleanu şi I. Sandu) sau la extrema stângă (Sălăgean vs Naidin). Nu mai puţin de 34 de fotbalişti au evoluat de peste 100 de ori sub culorile Jiului, un top 5 fiind Stocker – 261j, Cavai – 250 j, Libardi – 239 j, Grigore Petre – 238 j, Mulţescu/Sălăgean – 237 j.

Jiul Petroşani – 5 jubilee în 2020
1. 95 ani (1925) de la finala de vicecampioană a României.
2. 85 ani (1935) de la câştigarea primei ediţii a diviziei ”B”.
3. 70 ani (1950) de la schimbarea numelui în ”Partizanul” şi debutul lui Aurel Crâsnic, viitor internaţional.
4. 60 ani (1960) de la cea de-a 2-a retrogradare în divizia ”B”.
5. 45 ani (1975) de la incendiul care a distrus vechiul stadion.
6. 35 ani (1985) de la a 3-a retrogradare în divizia ”B”.
7. 15 ani (2005) de la a 7-a promovare în divizia ”A”.
Genu TUŢU