Ludovic Orban şi Virgil Popescu luaţi la întrebări de Cristian Resmeriţă

Cristian Resmeriţă, senator PSD, vrea să afle care sunt veniturile celor din conducerea Complexului Energetic Hunedoara. Ludovic Orban, premierul României, şi Virgil Popescu, ministrul Economiei vor trebui să îi răspundă lui Cristian Resmeriţă.
Despre veniturile conducerilor Complexului Energetic Hunedoara s-a vorbit de la înfiinţarea societăţii. Veşnic sumele de bani încasate de directori, dar şi de membrii Consiliului de Administraţie au fost în atenţia opiniei publice. Acum, senatorul vrea să afle care sunt veniturile celor care conduc astăzi societatea energetică, aflată de altfel în insolvenţă, încă din luna noiembrie a anului trecut.
Astfel, senatorul Cristian Resmeriţă vrea să afle de la premierul României şi de la ministrul Economiei care au fost veniturile nete încasate de directorul general Samuel Dioane, angajatul Complexului Energetic Hunedoara pe lunile martie şi aprilie 2020, care au fost veniturile administratorului special, Cristian Roşu, angajatul ministerului Economiei, Energiei şi a Mediului de Afaceri, pe lunile martie şi aprilie 2020.
În plus, senatorul vrea să mai afle care au fost veniturile administratorului judiciar al Complexului Energetic Hunedoara. Mai exact, Resmeriţă vrea să i se confirme dacă veniturile administratorului judiciar Emil Gros au fost de 30.000 de euro + TVA/lună şi în lunile martie şi aprilie 2020.
Cele două luni, respectiv martie şi aprilie la care face referire senatorul Cristian Resmeriţă sunt legate de trimiterea în şomaj tehnic a salariaţilor Complexului Energetic Hunedoara ca urmare a izbucnirii pandemiei de coronavirus. În acest context, senatorul mai vrea să afle dacă directorul general al CEH, Samuel Dioane şi administratorul special al CEH au beneficiat de aceleaşi măsuri, adică de şomaj tehnic.
Cosmin BACIU

4 comentarii la „Ludovic Orban şi Virgil Popescu luaţi la întrebări de Cristian Resmeriţă

  • 10 iunie 2020 la 19:21
    Permalink

    Domnule senator inca, Cristian Resmerita si noi am vrea sa stim cati bani nemunciti incasati din taxele si impozitele pe care le platim noi la stat, dar nu ne-ati satisfacut niciodata curiozitatea. poate o veti satisface acum, pentru a putea face o comparatie intre cei atacati si dumneavoastra. stiti vorba aceea: ,, calul moare de drum lung si prostul de grija altuia”. ce ziceti?

    Răspunde
  • 11 iunie 2020 la 06:55
    Permalink

    uuuuuuuuuuuu ciocoiii de la CEH , DAR VOI DRAGII NOSTRI ALESI CARE BENEFICIATI DE PENSI SPECIALE CAT ATI INCASAT PENTRU STAT ACASA , voi astea care votati legi pentru voi, intreb pentru un prieten.

    Răspunde
  • 11 iunie 2020 la 10:06
    Permalink

    e suparat si el ca prepusul lui in functie ciobanasul de neinlocuit, s-a dat cu PNL, zeciuiala merge acum la pnl, doar trebuie sa pape si gura lor ceva

    Răspunde
    • 11 iunie 2020 la 15:58
      Permalink

      De pensii nu spune nimic marele politruc ?

      Răspunde

Lasă un răspuns la ionica Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.