Sesiunea de admitere la Universitatea din Petroşani se va realiza doar online. Este decizia luată de conducerea Universităţii din Petroşani, în contextul epidemiologic provocat de pandemia de coronavirus.
După finalizarea procedurii de admitere, studenţii vor fi însă nevoiţi să se deplaseze la instituţia de învăţământ din Valea Jiului pentru a depune documentele în vederea confirmării locului.
Dacă până acum, Universitatea din Petroşani avea puncte de admitere atât în judeţul Hunedoara, cât şi în judeţul Gorj, anul acesta nu vor mai exista aceste centre. În schimb, în ceea ce îi priveşte pe absolvenţii de peste Prut, pentru aceştia, la fel ca şi ceilalţi din ţară aceştia se vor elabora materiale informative.
”De doi ani de zile folosim un program pentru admiterea online, iar anul acesta s-a pus acut această problemă a admiterii online pentru a limita deplasarea candidaţilor în ţară şi pentru ai scuti de anumite drumuri la noi la universitate. Toate actele se pot încărca pe această platformă iar noi le vom publica la finalul perioadei de admitere rezultatele obţinute. Admiterea se va face pe bază de dosar unde se va lua în considerare pentru studenţii români media de la bacalaureat şi mediile de la anumite examene în funcţie de specificul domeniului la care se înscriu. Pentru studenţii basarabeni luăm în calcul în continuare media de la bacalaureat. Noi vom deschide această platformă săptămâna viitoare pentru cei care au promovat bacalaureatul în promoţiile anterioare urmând ca cei care susţin bacalaureatul acum să se înscrie după promovarea examenului de bacalaureat. Le creem condiţii ca să nu se aglomereze astfel încât să avem cât mai mulţi candidaţi şi să îi putem ordona din timp şi să-i mai putem ajuta cu anumite documente care le-ar lipsi”, a declarat Prof Univ Dr Ing Radu Sorin Mihai rectorul Universităţii din Petroşani. Universitatea din Petroşani are pentru anul universitar 2020-2021, la cele 3 facultăţi componente, un număr total de aproape 600 de locuri bugetate de stat, la care se adaugă alte aproape 800 de locuri pentru studiile de licenţă cu taxă. Pentru studiile universitare de masterat sunt disponibile 200 de locuri bugetate şi alte 700 cu taxă.
Cosmin BACIU