A plouat mult, iar ploile nu se vor opri cel puţin deocamdată, motiv pentru care cei de la Apa Serv spun că sunt pregătiţi la fiecare dintre staţiile de tratare a apei. Asta, pentru că, de fiecare dată când plouă, este nevoie ca staţiile să funcţioneze perfect.
„În această perioadă, nu am avut probleme deosebite. Adică, nu au fost opriri de staţii de tratare. Doar la staţia Taia, care ştim că este limitată ca şi funcţionalitate, s-a oprit. Populaţia, însă, nu a avut de suferit şi nu au fost restricţii. Am asigurat necesarul de apă din rezervoarele de înmagazinare. Chiar dacă am lucrat cu reactivi, chiar dacă am mai şi oprit staţia de la Taia, nu a fost nicio clipă restricţionată alimentarea cu apă potabilă ”, a spus Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului.
Staţia Taia este una dintre cele care a intrat în reabilitare, însă, aici, în zona de Est a Văii Jiului sunt şi cele mai mari probleme legate de turbiditatea apei. Totul, din cauza exploatărilor forestiere, care fac ca apele să fie mereu poluate, peste limita normală.
Diana Mitrache