„De ce nu aţi spus nimic despre raportul de audit, care nu a dezvoltat absolut niciun fel de infracţiune? Vorbesc eu acum. Nu joc teatru! Eu vorbesc acum pentru toate şarlataniile pe care le faceţi, domnule Avram. Puteţi să nu mă ascultaţi! Îi luaţi apărarea infractorului de Vicol şi lui Bolcă. (n.r. Nicolae Vicol şi Nicoleta Bolcă), hoţii care au furat de la teatru pe contractele alea fictive! Îi luaţi apărarea public lui Vicol. A pierdut un proces cu teatrul, dar CJH a pierdut cu mine două procese. De unde plătiţi banii ăia? Vicol a fost cercetat disciplinar de 3 comisii şi nu a venit la teatru un an de zile. Suntem 30 de oameni de la teatru De ce nu spui nimic?”, au fost vorbele dure ale managerului Cosmin Rădescu, de la teatrul din Petroşani, în plină stradă.
Ameninţând, cu un ton ridicat şi imperativ, dar susţinut necondiţionat de toţi angajaţii din Teatrul Dramatic I.D. Sîrbu de la Petroşani, actualul manager Cosmin Rădescu a făcut spectacol public. A fost momentul, deloc artistic, cu care oamenii de cultură din Valea Jiului l-au întâmpinat pe Costel Avram, la ora de audienţe, la sediul Consiliului Judeţean Hunedoara, biroul de la Petroşani.
Administratorul judeţului, însă, spune că nu a putut să poarte un dialog civilizat şi, ca atare, nu a discutat cu actorii.  „Le mulţumesc că au venit aici, la sediul CJH. Dacă îmi aduc aminte bine, săptămâna trecută, o instanţă de judecată a dat dreptate unui fost angajat şi cei care l-au dat afară, trebuie să răspundă. Instanţa a pus instituţia, Teatrul I.D. Sîrbu din Petroşani, să plătească. Vom face o analiză, să vedem cine a greşit. Instanţa a spus că a fost dat afară ilegal. Cineva a greşit şi trebuie să plătească”, a replicat Costel Avram, administrator public al judeţului Hunedoara.
Decizia instanţei la care s-a făcut referire este una definitivă, însă, managerul Cosmin Rădescu spune că aşteaptă să vadă şi motivarea instanţei.
„Acţiunile şi afirmaţiile domnului Costel Avram au ajuns să umple paharul răbdării noastre, a echipei teatrului. Ultima a fost cea legată de actorul Nicolae Vicol, care a câştigat un proces şi vreau să aduc clarificări, pentru că procesul a fost câştigat pe un viciu de procedură. Codul Muncii spune că sub dreptul lovirii de nulitate, decizia concedierii trebuie să fie motivată în detaliu  şi în amănunt. Acest actor a adunat într-un an de zile peste 300 de absenţe nemotivate. Contractul i-a fost desfăcut ca urmare a 3 cercetări disciplinare. Decizia de concediere este semnată de mine, dar e la recomandarea comisiilor de cercetare disciplinară. Acest individ nu a mai jucat în niciun spectacol, nu a mai venit aici şi el să dovedească dacă a venit”, a spus Cosmin Rădescu, manager Teatrul Dramatic I.D Sîrbu din Petroşani, cu privire la decizia definitivă a instanţei din Craiova.
Judecătorii de la Craiova au decis definitiv că actorul Nicolae Vicol trebuie să îşi primească banii, iar cu asta, reprezentanţii CJH nu pot fi de acord, pentru că banii nu trebuie să fie plătiţi de toţi hunedorenii.
„Bugetul teatrului este dat  din banii publici, de la Consiliul Judeţean Hunedoara. Noi nu permitem să cheltuim bani aiurea, pentru orgoliile unora sau altora, care deţin funcţii  pe o anumită perioadă de timp”, a adăugat Costel Avram.
Cosmin Rădescu, însă, se încăpăţânează şi, alături de întreaga echipă a teatrului, a venit să îşi susţină punctul de vedere, în ciuda deciziei instanţei.  „Desfacerea contractului de muncă a respectat normele şi procedurile, faptele au existat, aşa că nu am de ce să plătesc eu. Decizia este definitivă şi am  pus-o în aplicare. Conform codului fiscal, i-am dat 5%, că trebuie să  eşalonăm pe 5 ani de zile suma de plată. Este vorba despre suma de 33.000 de lei net, calculată cu indicele de consum, luat pe fiecare lună, de la Institutul Naţional de Statistică şi cu penalităţile în vigoare, conform legii”, a mai spus Rădescu. Tot scandalul a izbucnit după ce Cosmin Rădescu nu a mai obţinut calificativul necesar ocupării postului de manager la teatrul din Petroşani. Întreaga echipă de angajaţi îl susţine pe Rădescu, procesul se află pe rol şi nu a fost câştigat definitiv, în timp ce scandalurile şi problemele nu se mai opresc.
Diana Mitrache