Apele Române vor să acceseze un nou proiect european cu care să refacă o parte din lucrările absolut necesare de la Valea de Peşti, lacul de acumulare de acolo fiind cel din care bea apă cea mai mare parte a populaţiei din Valea Jiului.
Este vorba despre un proiect aflat deja în dezbatere şi pentru care cvor fi atraţi bani europeni, urmînd ca lucrările să pună în siguranţă alimentarea populaţiei cu apă.
„Suntem în faza obţinerii acordului de mediu. Documentaţia se află în dezbatere publică la Agenţia de Protecţie de Mediului Deva. După aceasta, va urma studiul de fezabilitate şi proiectarea. E vorba despre accesarea de fonduri europene şi este o metodologie mai stufoasă. Sperăm să fim acceptaţi pe această axă” , a spus Sorin Corici, şef al Sistemului Hidrotehnic Ape Jiu.
La acel baraj au avut loc lucări şi în 2016, când s-au investit 350.000 de euro şi au presupus înlocuirea unor vane. Acum ar urma să fie făcute alte reparaţii şi modernizări.
„Ne vom ocupa de masca asfaltică din amonte, care presupune din nou golirea lacului. Masca este acum din beton asfaltic, dar va fi înlocuită cu o geomembrană modernă şi au loc lucrări de impermeabilizare a acesteia, dar şi lucrări la partea electromecanică, la vane şi la instalaţia electrică. Se va facae curăţirea conductelor, pentru că mare parte din Valea Jiului este alimentată cu apă de la Valea de Peşti, ori acea conductă, de  45 de ani, nu a fost niciodată curăţată. Vorbim despre conducta care alimentează staţia de tratare de la Valea de Peşti”, a explicat Sorin Corici, şef al Sistemului Hidrotehnic Ape Jiu.
Barajul a fost dat în folosinţă în 1973, iar timp de ani buni aici nu s-au făcut deloc investiţii. Acumularea de apă de acolo are acum nevoie de noi lucrări ce vor mederniza sistemul şi pentru asta se caută fonduri europene.
Diana Mitrache