Noul management al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva, format din dr. Emil Stoica Mariş – manager interimar şi dr. Lucian Ştefan Miron – director medical interimar, a reuşit în timp record să ia toate măsurile necesare pentru redeschiderea Ambulatoriului de specialitate în totalitate, în condiţii de siguranţă sanitare ridicate.
Astfel, informăm că, începând cu data de 2 iunie 2020, activitatea Ambulatoriului de specialitate va fi reluată integral cu respectarea circuitelor şi măsurilor de prevenţie. Pacienţii care se vor adresa personalului  medical din cadrul ambulatoriului se vor prezenta la cortul de triaj instalat la intrarea în incintă şi, după ce vor fi verificaţi din punct de vedere  epidemiologic, vor fi îndrumaţi spre cabinetele de specialitate.
Conducerea SJU Deva a dispus, de asemenea, dezinfectarea cabinetelor medicale după fiecare consult şi asigurarea unui timp necesar între consultaţii pentru ca pacienţii să nu intre în contact unii cu ceilalţi. Tot din data de 2 iunie 2020, se redeschide Secţia Recuperare Medicală (Baia Sărată), în aceleaşi condiţii de siguranţă că şi în cazul Ambulatoriului de specialitate. Facem precizarea că Secţia Recuperare Medicală va oferi doar servicii de recuperare, nu şi de cazare, spaţiul destinat pacienţilor fiind renovat, recepţionat, dotat cu mobilier şi aflat în curs de autorizare. Conducerea SJU Deva a stabilit, la nivelul grupului de lucru constituit în cadrul unităţii sanitare, proceduri şi protocoale pentru gestionare a tuturor cazurilor.
Biroul de presă