Petroşani. Remeber 45 ani (1975) / Ziua în care Jiul ”a luat foc”

25 mai 1975. Se întâmpla exact acum 45 de ani. Cine îşi mai aduce aminte?
Începea un meci cu mare miză, pentru rămânerea în divizia ”A”, între Jiul Petroşani şi Politehnica Iaşi. Vreme bună de fotbal, peste 6000 de spectatori pe vechiul stadion inaugurat în 1922, la meciul arbitrat de bucureşteanul Gheorghe Limona, cu numărul 1100 al carierei sale. Era în etapa a 30-a, Jiul atacă vijelios, cu două mari ocazii ale lui Stocker (min. 3) şi Rozsnay (min. 9). În minutul 14 dâre de fum şi foc ies de sub tribuna de lemn dinspre Casa de Cultură a Sindicatelor, incendiu declanşat de o ţigară scăpată printre scândurile vechi de peste o jumătate de veac, sub care se găseau sute de kilograme de coji de seminţe şi ziare vechi. S-a găsit chiar şi un ziar din 1924, de pe vremea unui concurs atletic la care participase Principele Carol, viitorul rege Carol al II-lea al României!
Arbitrul Limona opreşte inspirat jocul, permiţând publicului evacuarea prin teren, în timp ce jucătorii rămân uluiţi pe loc. Doar Gogu Tonca, care făcea stagiul militar la o unitate de pompieri la Petroşani, pune mâna pe un furtun încercând să-l conecteze la o sursă de apă. Se derulează scene de panică, antrenorul Iaşiului, Ilie Oană îşi toarnă o găleată de apă în cap, Gabriel Stan extrema Jiului aleargă în tribună să-şi salveze soţia şi fiul, iar la vestiare, aflate sub tribună, arde tot: haine, bani, acte, lucrări de diplomă, toate aflate în dulapuri.

În cursul nopţii de duminică spre luni cu ajutorul unor grupuri de mineri de la Lonea şi Petrila, s-a trecut la dezafectarea tribunei arse, creându-se astfel condiţiile pentru desfăşurarea partidei chiar a doua zi, evident cu aprobarea conducerii FRF. Partida s-a reluat luni, 26 mai, de la orele 14:00, conform regulamentului din min. 14. Jucătorii celor două echipe s-au schimbat după nişte prelate improvizate! Oaspeţii au marcat după 3 minute, printr-un şut violent a lui Romilă II de la 18m, Politehnica Iaşi câştigând cu 1-0 jiuliştii nereuşind să îşi revină după şocul incendiului din ziua anterioară. Au fost şi alte supoziţii legate de acest incident, dar nu au putut fi demonstrate niciodată. Aşa a dispărut un stadion, practic a fost un sfârşit de epocă. Azi, locul între Hotelul Petroşani şi Casa de Cultură este un frumos parc, unde doar statuia minerului mai aminteşte de parfumul fotbalului de altădată. Pe acel stadion s-a mai jucat, cu tribuna improvizată, până în 1982 când a fost dat în folosinţă actualul stadion din Lunca Jiului.
”Am simţit că ne-a ars casa”
”A fost ceva înfiorător. Important este că nu am intrat în panică, nici noi nici spectatorii. Priveam cu tristeţe spre tribună, am avut acelaşi sentiment ca şi cum ne-ar fi ars casa”.
Gigi Mulţescu, jucător în 1975.
”Bine că n-a fost mai rău”
”Am văzut la început doar fumul. Nu mi-aş fi imaginat că se ajunge la un incendiu. Ne-am panicat un pic, dar până la urmă lumea s-a retras în linişte. Bine că a ars doar o tribună, putea fi mai rău”.
Adalbert Rozsnyai jucător în 1975.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.