Planul de salvare al CEH, în stand by de 2 luni

Complexul Energetic Hunedoara a intrat în insolvenţă la finele anului 2019, la momentul în care instanţa a decis să fie administrat de un administrator judiciar, respectiv de Expert Insolvenţă SPRL, dar şi de un administrator special. Izbucnirea epidemiei de COVID, însă, a zădărnicit planurile de reorganizare şi administratorii au bătut pasul pe loc luni bune.
Acum câteva zile, însă, echipa administratorului judiciar a venit la Petroşani.
„Am stabilit nişte directive pentru a începe efectiv lucrul pe planul de reorganizare. Suntem într-o oarecare întârziere, de aproape  2 luni. Sperăm ca, după ridicarea stării de urgenţă, şi evaluatorul să vină la Petroşani şi atunci lucrurile se pot mişca. Deocamdată suntem  încă la stadiul de evaluare în care trimitem doar actele, dar, când vor veni la Petroşani, vor vedea în teren lucrurile. Sunt convins că atunci va merge totul mai repede”, a declarat Cristian Roşu, administrator special la Complexul Energetic Hunedoara.
Administratorii aşteaptă acum un memorandum, prin care minele Lupeni şi Lonea  să funcţioneze până în anul 2027.
„Aşteptăm şi renotificarea Comisiei Europene, care, din cauza pandemiei, nu a lucrat în lunile trecute. Sperăm să se facă paşi în acest sens. Cele două mine, Lupeni şi Lonea vor face parte din Complexul Energetic Hunedoara. Asta ne dorim noi, aceasta este şi viziunea ministerului şi chiar şi firma de insolvenţă este de acord cu ideea aceasta. Urmează ca apoi planul să fie aprobat de instanţă şi de creditori”, a adăugat Cristian Roşu.
Planul de reorganizare al CEH este, în viziunea administratorilor ce au preluat activitatea după insolvenţă, legat de darea în plată a unor active. Aşa s-ar stinge unele datorii, creanţe ce acum sunt la ANAF. Cert este, însă, un singur lucru, că termocentrala Mintia ar urma să fie preluată de Primăria Deva sau Consiliul Judeţean Hunedoara, iar o nouă entitate ar urma să preia activitatea din Valea Jiului.
Diana Mitrache

Advertisements

8 comentarii la „Planul de salvare al CEH, în stand by de 2 luni

  • 17 mai 2020 la 19:55
    Permalink

    CEH -ul va fi salvat cand va zbura porcul . este imposibil.

  • 17 mai 2020 la 21:07
    Permalink

    Sa fim seriosi. Despre ce plan de salvare putem vorbi? Venit de completare si salarii compensatorii. Asta e singurul plan de salvare posibil. Deocamdata se apeleaza la tot felul de smecherii romanesti pentru amanarea „planului” pana dupa alegeri. Dupa care vom vedea si adevaratul plan de salvare al CEH. Intrebarea e cum si daca CEH mai poate supravietui pana atunci? Deja sunt 2 luni restante la acordarea drepturilor de natura salariala, iar perspectivele sunt negre de-a dreptul si sunt evident corelate cu scaderea dramatica a carbunelui extras din minele CEH. Ar putea fi o vara fierbinte rau la CEH.

  • 17 mai 2020 la 22:01
    Permalink

    atata timp cat exista bugetul statului exista si plan de salvare

  • 17 mai 2020 la 22:04
    Permalink

    atata timp cat exista bugetul statului exista si plan de salvare

  • 18 mai 2020 la 05:51
    Permalink

    nooo, 🙂 dar ceei cu atata graba?.. lucru bun cere timp… 😛

  • 18 mai 2020 la 07:59
    Permalink

    se impaca bine electronii cu oile, poporul tace pentru ca nu stie ce ii asteapta, dormiti linistiti, ei lucreaza pentru voi

  • 18 mai 2020 la 07:59
    Permalink

    se impaca bine electronii cu oile, poporul tace pentru ca nu stie ce ii asteapta, dormiti linistiti, ei lucreaza pentru voi

  • 18 mai 2020 la 15:12
    Permalink

    Cata minciuna si nesimtire in aceste cuvinte despre redresare si cate si mai cate .Oare va mai crede cineva ca oricum dati din gura ca sa va aflati in treaba ca de facut nu faceti nimic ,Mai uitati-va in oglinda cand mai faceti comentarii care de fapt nu au nici o noima si doar ca sa creada lumea ca va pasa de ei dar realitatea este ca nu va pasa doar de …VOI…

Comentariile sunt închise.