Chiar şi pe timpul pandemiei, deşi ştiu că sunt mai mulţi poliţişti pe străzi ca niciodată, unii indivizi au un curaj prostesc. Urcă la volan băuţi ori fără permis chiar dacă riscă o pedeapsă mai mare pe timpul stării de urgenţă. Astfel, poliţiştii din Şoimuş au oprit pe raza satului Chişcădaga (DJ 706A) un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din comuna Şoimuş. În urma verificărilor, aceştia au stabilit că numerele de înmatriculare provizorii ale autoturismului aveau valabilitatea expirată din luna septembrie 2019. Şoferul a fost testat şi pentru alcool, iar aparatul a arătat că băuse. Pe lângă amendă şi dosar penal i-a fost şi reţinut permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile. Un alt bărbat de 40 de ani, din Deva, a fost oprit în trafic iar poliţiştii au descoperit că nu are permis de conducere. Bărbatul a fost supus testării cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,85 mg/l, alcool pur în aerul expirat. În municipiul Vulcan, poliţiştii din localitate au prins un tânăr din Gorj care conducea pe DN66A, pe raza municipiului Vulcan, fără a avea permis de conducere. Şi acesta s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără drept.
Maximilian Gânju