Consiliul Judeţean Hunedoara a încheiat contractul de prestări servicii topografice şi începând de astăzi, 27 aprilie 2020, a dat undă verde pentru începerea lucrărilor topografice în teren. Măsurătorile realizate de colectivul de topografi se desfăşoară sub supravegherea reprezentanţilor Direcţiei Judeţene de Cultură Hunedoara.
La măsurători şi delimitări în teren vor luat parte şi reprezentanţi ai Institutului Naţional al Patrimoniului şi Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, imediat ce se vor ridica restricţiile impuse în cadrul măsurilor privind prevenirea răspândirii infecţiei cu coronavirus. Prima cetate în care se desfăşoară măsurătorile topo este cea de la Costeşti – Cetăţuie.
Cetăţile dacice Costeşti – Cetăţuie, Costeşti – Blidaru, Luncani – Piatra Roşie şi Băniţa, aflate pe teritoriul judeţului Hunedoara, respectiv cetatea Căpâlna, situată în judeţul Alba, fac obiectul Legii nr. 23/2020 adoptată recent de Parlamentul României, prin care se prevede clarificarea regimului lor juridic, preluarea în administrare de către forurile judeţene în vederea protejării şi valorificării celor cinci situri înscrise, alături de Sarmizegetusa Regia, în lista patrimoniului mondial UNESCO. În prezent, cele cinci cetăţi dacice sunt neînregistrare în patrimoniul public al statului român.
Conform noii legi, autorităţile judeţene au obligaţia să clarifice regimul juridic al cetăţilor prin inventarierea şi înscrierea acestora în patrimoniul public al judeţului Hunedoara, respectiv al judeţului Alba. Prin realizarea măsurătorilor topografice se au în vedere determinarea suprafeţelor aferente zonei 1 şi zonei 2, identificarea proprietăţilor prin suprapunerea cu schiţele de carte funciară veche, discuţii cu proprietarii sau urmaşii acestora în vederea cedării dreptului de proprietate în favoarea Consiliului Judeţean Hunedoara, demararea procedurilor de expropiere pentru cauză de utilitate publică în cazul proprietarilor cu care nu se ajunge la o înţelegere concretă.
În paralel, în termen de un an de la intrarea în vigoare a legii, reprezentanţii Ministerului Culturii şi ai Consiliului Judeţean Hunedoara vor elabora planul de protecţie şi gestiune a cetăţilor dacice, prin care se vor stabili măsurile de protecţie şi modalitatea efectivă de punere în valoare a celor patru situri aflate pe teritoriul judeţului Hunedoara, care împreună cu situl Sarmizegetusa Regia, administrat de mai mulţi ani de CJ Hunedoara, şi cetatea Căpâlna, din judeţul Alba, formează ansamblul dacic înclus în lista patrimoniului mondial UNESCO.
Biroul de presă