Complexul Energetic Hunedoara este grav afectat de criza generată de pandemia de coronavirus. Criza  medicală prin care trece România, dar şi întreaga omenire, are repercusiuni asupra întregii economii.  Lumina din casele românilor este asigurată şi de economia subterană, de mineri şi energeticieni. Şi ei sunt eroii acestor zile, şi nu numai. Cristian Roşu, administratorul special, al Complexului Energetic Hunedoara ţine să le mulţumească acestor oameni care înfruntă orice pentru a ţine în funcţiune sistemul energetic naţional.
”În aceste zile grele, angajaţii Complexului Energetic Hunedoara îşi desfăşoară activitatea zi de zi. Oamenii care lucrează la cele patru exploatări miniere, la Prestserv şi la cele două termocentrale sunt prezenţi la datorie, asigură energia electrică de care avem nevoie. Alături de medici, asistente, poliţişti, jandarmi, militari, pompieri, angajaţi în comerţ, minerii şi energeticienii sunt EROII prezenţi pe front.

De aceea, le mulţumesc pentru eforturile susţinute, dar şi celor dragi lor pentru înţelegere şi suport. RESPECT”, spune Cristian Roşu. Vestea bună este că în cursul zilei de astăzi, salariaţii Complexului Energetic Hunedoara au primit banii pentru ajutorul de încălzire, dar şi tichetele de masă.
Există însă şi neajunsuri. Economia ţării este afectată de pandemia generată de coronavirus. Şi Complexul Energetic Hunedoara este lovit de criza medicală.
”Din păcate, consumul de energie electrică (produsul finit) a scăzut, economia naţională (cât şi cea mondială), din cauza Coronavirusului, este în recesiune, preţul energiei se află la un minim istoric. Multe fabrici (Dacia, Ford, etc.) şi-au întrerupt activitatea. Asta duce la un consum mai mic de energie, la o cerere mai mică şi un preţ mai mic. Astfel este afectată şi activitatea Complexului. Cu toate acestea, împreună, cu credinţă, o să trecem şi peste această perioadă. Mulţumesc, tuturor, din suflet, primiţi respectul meu pentru tot ce faceţi. Va fi bine!”, încheie Cristian Roşu.
Cosmin BACIU