Conducerea Spitalului din Deva, preluată de armată

Ministrul Sănătății a venit la Deva, unde a recunoscut haosul de la Spitalul de Urgență din Deva și a instituit aici o conducere militară. Decizia a venit după ce de două ori conducerea acestei unități a fost demisă, ori și-a dat demisia, iar personalul și pacienții internați acolo vor fi toți testați. În plus, toate cazurile non-covid care se prezintă la această unitate medicală, vor fi redirecționate din urgență, către alte spitale. „Am avut un management care nu a făcut față și lipsa de autoritate a făcut ca să avem parte de demisii. În acest moment, am instalat medici militari”, a spus Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.
Echipamente, materiale sanitare, medicamente au ajuns la Deva marți seară, iar ministrul a verificat personal situația din spital. Managementul militar va fi impus atât timp cât va fi nevoie, după cum a precizat ministrul, iar în maxim 4 săptămâni ar putea să se treacă din nou la managementul civil. Asta, pentru că situația trebuie îndreptată și toți oamenii din spital vor fi testați, personalul urmînd să fie carantinat. „La spitalul din Deva, în acest moment nu există circuite, iar dacă există, nu sunt respectate. Avem de făcut o muncă, care trebuie să înceapă cu personalul medical, care dacă a fost infectat și este acum negativ, poate continua munca. Cei care nu au fost testați, vedem în ce stare sunt, iar ei vor fi testați. Verificăm personalul din autoizolare, autoizolare pe care fiecare și-a luat-o cum a vrut, în acest moment neexistând nicio anchetă epidemiologică din care să putem spune câți doctori sunt infectați, câți sunt la domciliu, cîți carantinați. Vom testa tot ce înseamnă acum personal medical. Cei care sunt valizi vor face muncă, dar într-un regim de semi-instituționalizare, dacă vor accepta. Cei care vor lucra la spital, vor merge în hoteluri, vor reveni a doua zi dimineața, să facă munca. Cei care nu, nu ne permitem să intrăducem în spital, venind din oraș, același virus”, a mai precizat ministrul Sănătății.
Echipamente, materiale sanitare, medicamente au ajuns la Deva aseară, iar ministrul a verificat personal situația din spital. Managementul militar va fi impus atât timp cât va fi nevoie, după cum a precizat ministrul, iar în maxim 4 săptămâni ar putea să se treacă din nou la managementul civil.
În acest moment, ministrul Telu Tătaru a spus că în spitalul din Deva sunt internați 111 pacienți, din care 85 sunt confirmati pozitiv.
Până la ora vizitei ministrului Sănătății, în județul Hunedoara erau 174 de persoane confirmate pozitiv la Covid -19, iar miercuri, până la prânz, erau raportate 3 noi decese în Hunedoara. Vorbim despre un bărbat de 64 de ani, care a decedat la Spitalul din Cluj, de o femeie de 61 de ani, internată cu ciroză hepatică la Orăștie și un bărbat de 67 de ani, care inițial s-a prezentat la spitalul din Brad, iar apoi a fost transferat la Orăștie și, în final la Deva, unde pe secția ATI a murit.

Diana Mitrache

3 comentarii la „Conducerea Spitalului din Deva, preluată de armată

  • 8 aprilie 2020 la 14:30
    Permalink

    Asa ba tata !
    Ar trebui ca in toata tara militari sa prea conducerea spitalelor pentru un an doi sa bage ordinea in prapaditii astia din sistemul medical.
    Acum se vede debandata si mizeria din sistemul medical lasat de PSD.
    Dupa cum zicea o clasica in viata a PSD-ului, fosta ministra a sanatatii, in timp ce isi primea spaga: „FOARTE TARE !”

    Răspunde
  • 8 aprilie 2020 la 14:58
    Permalink

    Da un medic dece nu se protejeaza,ca sant liberali ,de ce nu se imbolnavesc politisti,jandarmi si stau toata z,iua si noaptea afara .
    .findica poarta masti si se spala pe mainii
    La piata vulcan este un mustacios speculant care are 68 de ani si nuse ia nimeni de el .politia se ia de o batrana cu handicap,,ura

    Răspunde
  • 8 aprilie 2020 la 16:59
    Permalink

    In sfarsit un ministru al sanatatii care isi face datoria asa cum trebuie si e nemijlocit in toate zonele fierbinti din tara!
    Cinste lui!

    Răspunde

Lasă un răspuns la Nevermind Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.