Piaţa a pregătit abatorul şi un stand în aer liber pentru miei

În piaţa agroalimentară de la Petroşani se fac ultimele pregătiri pentru vânzarea mieilor şi a iezilor.
Din cauza condiţiilor impuse şi pentru a respecta toate prevederile legale privind distanţarea socială, cei care administrează piaţa spun că au organizat un stand de vânzare în aer liber, în afara halei în care populaţia era obişnuită şi că acolo intrarea se va face doar ţinând cont de un număr maxim de oameni.
Toate pregătirile sunt în toi, pentru că este Săptămâna Patimilor la catolici. „Momentan trebuie să vină autorizaţia de la DSVSA  pentru punctul de sacrificare. Noi am amenajat un spaţiu în exteriorul halei şi nu s eva mai vinde în hală, ci dintr-o locaţie din laterala halei”, a spus Adrian Bărăscu, şef al Serviciului Administrarea Pieţelor Petroşani.
Ca să evite aglomeraţia, în zona de vânzare a mieilor va fi permis accesul doar a unui număr maxim de cumpărători. Şi, la fel va fi organizat şi circuitul măcelarilor, de la punctul de sacrificare, până la cel de vânzare.
„Din oră în oră vom opri comercializarea, pentru că, practic, vânzarea va fi restricţionată. Vor intra maxim 10, sau 20 de persoane şi vom crea circuite separate, cei care vin să cumpere să intre printr-o parte, cei care au cumpărat să iasă pe alta, iar mieii sacrificaţi prin alt loc”, mai spune Adrian Bărăscu.
La piaţă şi-au anunţat deja prezenţa crescători de oi şi capre din zona Haţeg, sau Livadia, iar fiecare trebuie să ştie că vor fi acceptaţi să vândă doar dacă au toate documentele necesare, măşti, mănuşi şi saci de plastic, în care să ambaleze mieii tăiaţi.
Primii vânzători sunt aşteptaţi de joi în piaţa de la Petroşani şi asta pentru că abatorul urmează să fie avizat de Direcţia Sanitar Veterinară în aceste zile. În plus, sunt şi crescători de miei care vor face inclusiv livrări la domiciliu.
Diana Mitrache

3 comentarii la „Piaţa a pregătit abatorul şi un stand în aer liber pentru miei

  • 8 aprilie 2020 la 12:52
    Permalink

    sa intri in market e legal,,,,nu vrei miel, nu intri 😛

    Răspunde
  • 8 aprilie 2020 la 14:20
    Permalink

    Iara au sa dispara toti miei maidanezi de pe strazile Petrosaniului.
    🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns la Behee Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.