Un hunedorean de 55 de ani a fost prins de poliţişti la furat de lemn tocmai în Suceava, în zona de carantină. Nu avea declaraţia completată corespunzător, nu avea o urgenţă, dar nici acte pentru lemnul transportat cu o camionetă.
Hunedoreanul a fost oprit de o patrulă din cadrul Poliţiei Solca, pe DC42 în comună Arbore. ”Atât conducătorul auto cât şi cei doi pasageri din autoutilitară au prezentat pentru control declaraţiile pe proprie răspundere care nu erau completate corespunzător, deplasarea acestora nefiind o urgenţă conform prevederilor legale, motiv pentru care au fost aplicate două sancţiuni privind încălcarea art.28 din O.U.G nr.1/1999 în valoare totală de 1500 lei. În urmă verificărilor, poliţiştii au constatat faptul că, bărbatul de 55 de ani nu deţine documente legale de provenienţă şi transport a materialului lemnos, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul specialiştilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul că, acesta transporta ilegal cantitatea de 0,43 mc de material lemnos esenţă fag pentru foc şi cantitatea de 1,00 mc de material lemnos esenţă brad pentru foc”, a informat IPJ Suceava. Totodată, în urma verificărilor, poliţiştii au mai constatat şi faptul că hunedoreanul nu are documente legale de provenienţă şi transport a materialului lemnos. Poliţiştii au cerut sprijin specialiştilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul transporta ilegal o cantitate de fag şi brad pentru foc. Hunedoreanul fost sancţionat contravenţional şi pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010 cu amendă în cuantum de 1000 lei, iar materialul lemnos în valoare de 179,6 lei a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Solca.
Maximilian Gânju