Oameni care rãmân fãrã locuri de muncã, care intrã sau nu în somaj, mult mai putini angajati, firme închise pe o perioadã nedeterminatã si multi oameni veniti din strãinãtate.
Asa stau lucrurile în fiecare oras al Vãii Jiului, unde chiar primarii îsi aratã îngrijorarea fatã de ceea ce se întâmplã.
La Lupeni, spre exemplu, primarul nici nu stie cui va mai putea aloca fonduri, ce va face cu lucrãrile preconizate si cât timp va mai avea fonduri sã îsi sustinã activitatea în aceste conditii. Totul, din vina pandemiei care afecteazã extrem de grav fiecare localitate a lumii.
„Va fi o problemã cu bugetele primãriilor, care nu vor mai semãna cu previziunile de la începutul anului. Noi am contractat foarte multe lucrãri. Unele sunt în derulare, altele urmeazã. Nu stim ce vom face cu ele. Nu am primit niciun sfat referitor la ceea ce trebuie sã facã primãriile cu bugetele. Nu ne zice nimic ce sã facem. Nu stim dacã vom avea sursa de finantare. TVA-ul nu prea mai existã în România”, a spus Lucian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni.
Turismul nu mai poate fi o sursã de venit si asta dupã ce toate taberele, întâlnirile si vacantele au fost anulate, iar numãrul oamenilor ce mai lucreazã acum este tot mai mic.
„Dacã am avut, la începutul lunii ianuarie, cam 5.000 de angajati, astãzi avem cu o treime mai putini în municipiul Lupeni. Firmele sunt efectiv sugrumate în acest moment. Avem în Lupeni o firmã care are undeva la 230 de angajati. Nu stiu ce sã facã, pentru cã în Straja nu mai functioneazã nimic, iar omul chiar nu stie ce sa mai facã”, mai afirmã edilul din Lupeni. Primarul din Lupeni spune cã nu vor fi ocoliti nici bugetarii, ori angajatii primãriei.
„Nu am primit nicio asigurare cã salariile medicilor ori a profesorilor, a celor din administratia publicã vor putea fi date. Primãriile nu mai primesc cotele defalcate care veneau lunar. Nu stim cum le vom primi”, a conchis Lucian Resmeritã. Situatia a degenerat si este abia la început, iar degringolada se face simtitã în orice domeniu. Unii lucreazã de acasã, altii sunt nevoiti sã ajungã la locurile de muncã si nimeni nu stie cât va mai dura totul.
Diana Mitrache
