Decât desfiintare, mai bine fuzionare…
Dupã evolutiile bune din deceniul 7, cu trei calificãri în fazele superioare ale Cupei României (1972-1974), perioadã începutã odatã cu participarea la barajul de calificare (ratat din pãcate) de la Cluj (1969), a urmat si reculul. Editia 1979-1980 este una extrem de slabã, ultimul loc în seria a 7-a a diviziei ”C”, echipa aflându-se în real pericol de a fi desfiintatã. Practic, fondurile mici acordate miscãrii sportive au dus la imposibilitatea sprijinirii fotbalului din ”Dealul Institutului” (care deja îsi construia si propriul stadion în 1976). Dar inimosul profesor Gheorghe Irimie gãseste solutia salvatoare, propunând organelor politice locale de atunci o fuziune cu echipa Minerul Vulcan, chestiune acceptatã de conducãtorii ambelor localitãti. Astfel, noul nume este ”Minerul Stiinta” Vulcan, antrenori fiind prof. Gheorghe Irimie si Nicolae Bulbucan, fostul jucãtor al Stiintei Petrosani. Se alcãtuieste un lot lãrgit cu jucãtori de la ambele echipe printre care Ghitan, Tismãnaru, Topor, Chitac, Lixandru, Dumitreasa, Vulpescu, Dorobantu (Stiinta), Cãtuti, Haiduc, Iacov, Polgar, P. Zlate, Chiritoiu, Frãtilã, Postelnicu, Vãduva, Budusan, Putura (Minerul Vulcan). Practic, din acest moment Stiinta Petrosani înceteazã de a mai fi o echipã cu identitate proprie, interesul pentru sport în ”Dealul Institutului” fiind tot mai evident pentru rugby.
Stiinta, volumul 2!
Ce a urmat dupã anul 1980, tine mai mult de echipa sub formã de fuziune, Minerul – Stiinta Vulcan, dar cu amendamentul cã era alcãtuitã din multi jucãtori proveniti de la Stiinta Petrosani. Meciurile urmau sã se joace pe noul stadion al Vulcanului, sub noua titulaturã Minerul – Stiinta Vulcan, jucând pânã în sezonul 1991-1992, când va retrograda în campionatul judetean al diviziei ”D”. Astfel, echipa din Vulcan revine la vechiul nume ”Minerul” pânã la o altã fuziune în editia 1997-1998 cu FC Paroseni Vulcan, existând sub aceastã denumire în editiile 1997-2000, când echipa va reveni la primul nume de înfiintare (1921) CS Vulcan. Dar ce se întâmplã cu numele de Stiinta în continuare?
El nu se mai regãseste decât la rugby si sub formã de combinatã, la handbal masculin, Utilajul – Stiinta, fotbalul fiind absent din evidentele sportului competitional.
Fotbalul universitar va fi reactivat la startul sezonului 1999-2000 în cadrul campionatului judetean al diviziei ”D” Hunedoara. Astfel, sub denumirea de Universitatea Petrosani, vor debuta în divizia ”D” Hunedoara pe 8 august 1999, la Petrosani, 2-1 cu Casino Ilia, golurile marcate de Oncicã si Petrilã. A fost un campionat bun pentru o debutantã, cu ocuparea locului 7 (din 14 echipe), având urmãtoarea linie de clasament:
Loc 7 – 26       11        6          8          48-39   42pct.
Antrenorul Ionut Stelescu a folosit echipa standard: Badea – Turlea (Tudora), Ungureanu, Vitian (Paszternak), Csipai, Lupean – N. Munteanu, Goia, Petrilã (Oncicã) Stelescu – Lascãu (Boca), Avr. Moldovan.
Golgeterii echipei au fost: Avram Moldovan (11 goluri), Stelescu (10 goluri), Petrilã, Lascãu (4 goluri).
Iatã pozitiile de clasament ale Universitãtii Petrosani, în divizia ”D” (liga a IV-a) judeteanã, dupã 1999:
Univ. Petrosani, liga a IV-a, div. ”D” Hunedoara, 1999-2019

1999-2000: loc 7 –      26        11        6          8          48-39   42pct.

2000-2001: loc 10 –     22        5          3          14        25-40   18pct.

2001-2002: loc 9 –       22        6          4          10        30-47   22pct.

2002-2003: loc 9 –       26        10        5          10        39-40   35pct.

2003-2004: loc 11 –     26        6          1          19        33-64   19pct

2004-2005: loc 9 –       24        7          5          12        32-44   26pct.

2005-2006: loc 7 –       22        8          5          9          38-40   29pct.

2006-2007: loc 6 –       22        8          7          7          46-39   31pct.

2007-2008: loc 8 –       30        12        4          14        64-62   40pct.

2008-2009: loc 15 –     28        1          2          25        12-84   5pct.

2009-2010: loc 15 –     30        6          5          19        41-79   23pct.

2010-2011: loc 3 –       30        20        4          6          80-33   64pct.

2011-2012: loc 7 –       32        16        4          12        75-45   52 pct.

2012-2013: loc 1 –       34        23        5          6          80-26   74 pct.

2013-2014: loc 12 –     30        10        4          16        45-66   34 pct.

2014-2015: loc 10 –     28        7          8          13        43-60   29 pct.

2015-2016: loc 6 –       26        12        4          10        52-47   37 pct.

2016-2017: loc 10 –     22        4          2          16        27-64   14 pct.

2017-2018: loc 14 –     28        4          2          22        25-96   14 pct.

2018-2019: loc 11 –     22        2          1          19        16-89   7 pct.

Total – 20 editii:  546  184      90        272      894-1164         641 pct.

GENU TUTU