În urmã cu aproape 34 de ani, pe 26 aprilie 1986, în fosta Uniune Sovieticã, explodeazã un reactor nuclear la Cernobâl. Cel mai mare dezastru nuclear din istoria omenirii punea frânã si în fotbalul românesc.
Fotbal întepenit
Chiar a doua zi, pe 27 aprilie, trebuia sã aibe loc etapa a 26-a a diviziei ”A”. S-a si disputat, cu douã meciuri interesante, Sportul Studentesc – Steaua si Rapid – Dinamo. Dar urmãtoarea etapã, a 27-a, nu s-a mai jucat, fiind suspendatã în ultimul moment din ordinul P.C.R. Meciurile s-au reluat pe 10 mai 1986, Steaua evoluând la numai trei zile dupã succesul de la Sevilla, în deplasare la Chimia Rm. Vâlcea.
Jiul, întors din drum!
Jiul Petrosani trebuia sã joace în etapa a 25-a divizia ”B”, un meci decisiv la promovare, cu contracandidata FC Maramures, la Baia Mare. Echipa a ajuns la Baia Mare, iar la hotel li s-a comunicat cã nu se mai joacã!
”Fuseserãm bine montati si vitaminizati de antrenorul nostru, Gigi Multescu, dar degeaba… Am revenit la Petrosani noaptea târziu, nu prea întelegeam clar ce se întâmplase acolo”, îsi aduce aminte jucãtorul Horatiu Lasconi.
Jiul a revenit la Baia Mare pe 11 mai, reusind un 2-2 (1-0), conducând cu 2-1 prin golurile lui Lasconi, gazdele egalând în min. 90 prin Buzagãu, dar acela a fost punctul suficient pentru cursa de promovare.
Jiul a folosit atunci echipa: Toma – Buzduga, Cr. Florescu, V. Popa, Stana – Szekely, Multescu, I. Dosan – Bãlutã, Ben. Popescu, Lasconi, meciul fiind arbitrat de Adrian Porumboiu din Vaslui.  Jiul a câstigat atunci campionatul la golaveraj, promovând în divizia ”A”.
GENU TUTU