Din echipa internationalã de cercetãtori face parte si Zoltán Csiki – Sava, profesor la Facultatea de Geologie si Geofizicã a Universitãtii din Bucuresti
Un nou studiu, publicat recent în revista de specialitate Papers in Palaeontology, oferã un rãspuns definitiv, oarecum surprinzãtor, în legãturã cu identitatea unui tip enigmatic de coji de ouã fosile, prin utilizarea unei tehnici de investigatie inovatoare.
Studiul a fost realizat de o echipã internationalã de specialisti coordonatã de Seung Choi de la Seoul National University (Coreea de Sud) si care îi include pe Yuong-Nam Lee de la aceeasi institutie, alãturi de Miguel Moreno-Azanza (Universidade Nova de Lisboa; Museu de Lourinhã, Portugalia), Zoltán Csiki-Sava (Universitatea din Bucuresti) si Edina Prondvai (Ghent University, Belgia, în prezent membrã a Grupului de Cercetare în Paleontologie MTA-MTM-ELTE, Ungaria).
Echipa de cercetãtori a reusit sã stabileascã adevãrata identitate a unui tip special de coji de ouã fosile, tip numit Pseudogeckoolithus, de la sfârsitul perioadei cretacice (de acum 85 pânã la 66 de milioane de ani). De câteva zeci de ani, aceste coji de ouã au pus în încurcãturã paleontologii europeni. Cojile de ou de tip Pseudogeckoolithus sunt larg rãspândite în tot sudul Europei, si apar izolat si în nordul Africii. În România, ele sunt abundente în depozitele fosilifere cu resturi de dinozauri din Bazinul Hateg, din Geoparcul International UNESCO Tara Hategului. Aceste coji sunt foarte subtiri (au grosimea mai micã de o treime de milimetru). În timp ce unele dintre caracteristicile lor microstructurale amintesc de cojile ouãlor unor dinozauri carnivori (asa-numitele theropode), alte caracteristici sunt asemãnãtoare cu cojile de ouã ale actualelor sopârle gecko. Mai mult, aceste coji fosile prezintã o ornamentatie unicã alcãtuitã din mici noduri dispersate, ceea ce reprezintã o nouã similitudine cu cojile unor specii actuale de gecko. Ca atare, astfel de fosile erau deseori denumite simplu, de cãtre cercetãtori, coji de tip ‘geckoid’.
“Aceste coji ofereau indicii contradictorii despre asociatiile de fosile ale Europei de la sfârsitul Cretacicului. Datoritã asemãnãrilor marcante cu cojile de ouã ale sopârlelor gecko actuale, Pseudogeckoolithus era deseori interpretat drept o dovadã a prezentei unor gecko primitivi în arhipelagul de insule tropicale ce se întindea peste sudul Europei cãtre sfârsitul erei dinozaurilor” afirmã Zoltán Csiki-Sava de la Facultatea de Geologie si Geofizicã a Universitãtii din Bucuresti, unul dintre co-autorii acestui studiu.
Pentru a clarifica identitatea animalului ce depunea ouãle de tip Pseudogeckoolithus, echipa a investigat astfel de coji de ouã de tip ‘geckoid’ descoperite în România (provenind din Geoparc, dar si din Depresiunea Transilvaniei, din apropierea localitãtii Sebes, jud. Alba), Ungaria si Spania. Printr-o tehnicã de investigatie inovativã, numitã Analizã de Difractie prin Retrodifuzie de Electroni (Electron Backscatter Diffraction – EBSD), echipa a urmãrit identificarea alcãtuirii cristalografice de detaliu a acestor coji, si compararea cu cea a cojilor de ouã de gecko, precum si cu a celor de pãsãri sau de mici dinozauri prãdãtori, strãmosi ai pãsãrilor, asa-numitele maniraptore. “Azi cunoastem destul de clar faptul cã ouãle de gecko au o alcãtuire cristalograficã complet diferitã de cea de dinozauri sau pãsãri. Asa cã am decis sã comparãm aspectul cristalografic al lui Pseudogeckoolithus cu cel a cojilor de ouã de gecko, de pãsãri moderne, dar si de mici dinozauri prãdãtori, pentru a clarifica definitiv enigma oferitã de Pseudogeckoolithus” apreciazã Seung Choi, care a studiat în prealabil atât ouã de gecko, cât si de dinozauri prãdãtori, folosind aceeasi metodã de investigatie.
Într-adevãr, rezultatele studiului au confirmat cã Pseudogeckoolithus, cu o crestere a cristalelor ce progreseazã dinspre interiorul spre exteriorul cojii, are o alcãtuire cristalograficã fundamental diferitã de cea a cojilor de ouã de gecko actual, la care cresterea cristalelor are loc dinspre suprafata înspre interiorul cojii. De fapt, cojile de Pseudogeckoolithus prezintã o cristalografie tipicã pãsãrilor si strãmosilor lor maniraptorani, dintre care face parte si fiorosul Velociraptor, celebrul personaj negativ din filmul Jurassic Park. “Cojile de Pseudogeckoolithus sunt atât de subtiri si de fragile, încât în mod normal este dificil sã gãsim fragmente suficient de bine conservate care sã prezinte toate trãsãturile tipice pentru cojile de ouã de theropode, cum ar fi prezenta unor strate cu cristale aranjate diferit. Totusi, EBSD ne-a permis sã identificãm astfel de structuri chiar si în coji mai prost conservate, confirmând cã Pseudogeckoolithus nu apartine unor sopârle gecko. Ca atare, am eliminat dovezi care sã sugereze – cum erau ele interpretate anterior – cã gecko au fost prezente din abundentã în Europa în Cretacicul târziu” considerã Miguel Moreno-Azanza de la Universidade Nova de Lisboa si Museu de Lourinhã. “Afinitãtile ambigue ale lui Pseudogeckolithus au fost deja remarcate de Nieves López-Martínez si Monique Vianey-Liaud, care au identificat pentru prima datã astfel de coji în 1997. Ca atare, ele au clasificat cojile ca fiind de tip dinozaurian, desi le-au denumit ‘ouã pietrifiate de tip gecko’ – asta înseamnã Pseudogeckoolithus în traducere.
Acum, tehnici noi de investigatie ne-au permis sã dovedim cã observatii lor initiale erau corecte – aceste coji provin de la ouã depuse de dinozauri”, adaugã acesta.
De fapt, distributia trans-europeanã a cojilor de Pseudogeckoolithus sugereazã prezenta comunã a unor dinozauri prãdãtori de talie micã, asemãnãtori pãsãrilor, în Europa Cretacicului târziu. “Rãspândirea largã a cojilor de ouã de tip Pseudogeckoolithus este remarcabilã. Acestea apar practic peste tot în arhipelagul Cretacicului târziu, indiferent de pozitia geograficã, tipul de mediu sau vârsta precisã a rocilor. Tinând cont de abundenta acestor coji, acum ne putem imagina usor numeroase cete de mici dinozauri prãdãtori, acoperiti de pene, care populau aceste insule tropicale, chiar dacã resturile lor fosile sunt foarte rare sau chiar lipsesc pe alocuri” explicã Zoltán Csiki-Sava semnificatia rezultatelor studiului. În mod surprinzãtor, Pseudogeckoolithus prezintã numeroase caracteristici comune cu cojile de ouã de megapode, pãsãri moderne care nu îsi clocesc ouãle, ci le depun în movilite construite din vegetatie si sol. În interiorul acestor movilite, în timp, materia organicã intrã în fermentatie, producând în felul acesta cãldura necesarã pentru incubarea ouãlor. Atât Pseudogeckoolithus cât si ouãle de megapode au coaja subtire, prezintã mici pori în formã de pâlnie pentru respiratia embrionului si au o ornamentatie formatã din mici noduri dispersate pe suprafata oului – o combinatie de caractere altfel extrem de rar întâlnitã la pãsãrile moderne. “Pe baza acestor trãsãturi, dar si a subtirimii cojilor, se poate concluziona cã ouãle de la care provin fragmentele nu erau mai mari decât cele ale ciorilor (~ 3×4 cm) si erau depuse în cuiburi-movilã construite din vegetatie. Totusi, animalele-mamã erau mai mari decât ciorile actuale, fiind probabil de dimensiunea unor gãini, pentru cã bazinul dinozaurilor avea un canal pelvian mai îngust, si deci puteau depune ouã relativ mai mici, comparativ cu pãsãrile moderne” spune Edina Prondvai.
“Acest studiu demonstreazã convingãtor de ce si în ce fel metode analitice moderne si sofisticate devin din ce în ce mai importante în paleontologie. Acestea permit nu numai identificarea unor fosile chiar si atunci când metodele traditionale nu functioneazã, dar aruncã si o luminã nouã asupra distributiei, modului de viatã si evolutiei acestor vietuitoare demult dispãrute” concluzioneazã Seung Choi, autorul principal al studiului.
Articolul care prezintã acest studiu poate fi accesat la adresa: https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1002/spp2.1294
Explicatiile fotografiilor ce însotesc acest comunicat de presã:
Foto 1: Rãspândirea teritorialã a cojilor de Pseudogeckoolithus, si analiza comparativã EBSD a acestora cu coji de ouã de gecko, respectiv pasãre – Sursa: Autorii studiului
Foto 2: Reconstituirea modului de cuibãrit al maniraptorelor cu ouã de tip Pseudogeckoolithus
Sursa: © Julius T. Csotonyi (Canada).
Adina Popa
