Municipiul Petrosani pierde inca un primar. Gheorghe David, cel care a detinut aceasta functie in perioada 2000 – 2004, a incetat din viata.
Un om extrem de apreciat, medicul Gheorghe David, s-a stins din viata, duminica seara, pe un pat al Spitalului de Urgenta Petrosani de care se leaga atat de strans cariera sa. Inainte de a ajunge primar al municipiului Petrosani, in anul 2000, Gheorghe David a fost, ani de zile, director al acestei institutii medicale. In 2004, alegerile de la Petrosani au fost castigate de Carol Schreter, iar David a decis sa se axeze pe partea de medicina, care i-a adus mult mai multe satisfactii. Satul de lumea politica, in luna februarie 2006, fostul primar a demisionat din PSD si nu s-a mai inscris intr-un alt partid. A devenit director al centrului medical Euromedic si s-a dedicat in totalitate pacientilor ani in sir, atata timp cat sanatatea i-a permis. Timpul nu a mai avut, insa, rabdare cu el, iar duminica seara a incetat din viata pe un pat al Spitalului de Urgenta Pretrosani. Este al doilea primar al Petrosaniului de dupa revolutie care trece in nefiinta. In 2007, Carol Schreter a decedat dupa doar doi ani de mandat.
Carmen Cosman