De acestã datã un pieton lovit de o masinã a plecat de la locul accidentului, însã a fost gãsit de politisti. Omul era bãut si n-a fost rãnit grav.
Soferul implicat în incident, un bãrbat de 47 de ani, din comuna Hãrãu, în timp ce conducea o autoutilitarã pe DJ761, pe raza comunei Soimus si a acrosat cu oglinda retrovizoare un pieton care mergea pe partea dreaptã a drumului. În urma loviturii, pietonul a cãzut, dupã care s-a ridicat si a pãrãsit locul evenimentului rutier. Acesta fost identificat ulterior, politistii stabilind cã este vorba despre un bãrbat de 38 de ani, din comuna Certejul de Sus (care a refuzat acordarea de îngrijiri medicale). La testarea pentru alcool s-a constatat cã soferul nu bãuse. În schimb bãrbatul accidentat avea o alcoolemie de 0,85 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Un alt accident în care a fost implicat un pieton a avut loc în municipiul Deva. Victima de de 65 de ani, din comuna Vãlisoara, care se angajase în traversarea regulamentarã a strãzii si a fost lovitã de un autoturismul condus de un bãrbat de 41 de ani, din Deva. Politistii au stabilit cã soferul a pãtruns pe culoarea verde a semaforului electric, însã a efectuat un viraj stânga si nu a observat cã pe trecerea de pietoni se aflã bãrbatul de 65 de ani, pe care l-a lovit cu partea stânga-fatã a autoturismului, proiectându-l pe carosabil. În urma evenimentului rutier a rezultat rãnirea usoarã a pietonului. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale.
Maximilian Gânju